"Cine" este hrisca?
Hrisca este adesea confundata cu cerealele. De fapt este un nume generic dat unor plante ierboase, in mare majoritate anuale, care apartin familiei Polygonaceae, familie din care fac parte macrisul, rubarba (reventul), stevia creata. Denumirea stiintifica pentru hrisca comuna, cea mai des consumata (in engleaza buckwheat) este Fagopyrum esculentum, pentru ca sunt mai multe specii apartinand genului Fagopyrum (sp. tataricum - hrisca tatarasca, amara, cea perena cymosum, etc.).
HRISCA_ALIMENT_SI_ME_45044.jpgHrisca a fost "domesticita" si cultivata pentru prima oara, se pare, in Asia de sud-est, acum cca 8000 de ani. S-a raspandit cu rapiditate in Asia Centrala si in Extremul Orient. Alte surse plaseaza origine ei in Tibet, iar in Balcani prezenta ei este datata cu cca 6000 de ani in urma. Creste pe terenuri putin fertile, chiar acide, dar care trebuiesc bine drenate. De asemenea, nu ii priesc zonele cu temperaturi ridicate.
Compusii din hrisca
70-80% din masa fructelor de hrisca este reprezentata de amidon, in care 25% este amiloza si 75% amilopectina. Proteinele se afla intr-un raport de 18% (dintre care cele cu aport biologic deosebit sunt peste 90%), printre care se numara gluteina si globulina, si se evidentiaza concentratia deosebita de aminoacizi esentiali precum arginina, lyzina, threonina, triptofanul, cysteina.
Continutul in minerale este de asemenea ridicat: fier, zinc, seleniu. Compusii aromatici (cei care au la baza un nucleu benzenic) si care intr-adevar dau "aroma", parfumul caracteristic pentru hrisca sunt in principal reprezentati de salicilaldehida (2-hidroxibenzenaldehida.
Un rol deosebit il au compusii cu valoare antioxidanta cum este rutinul si taninurile. Hrisca a constituit mult timp sursa principala de extragere a rutinului din care se obtine rutozidul.
Un alt compus important este fagopyrina, subtstanta toxica ce provoaca la unele persoane fenomenul de fotosensibilizare.
Hrisca - aliment important
Hranitoare, aromata, gustoasa chiar, este un aliment intalnit in bucataria multor popoare, mai mult sau mai putin asiatice. Se consuma plantele verzi, plantulele (de 5-7 zile), si fructele, care sunt tari, asemanatoare cu semintele de floarea soarelui, dar mult mai mici in dimensiuni, denumite stiintific achene. Desi nu este o cereala, hrisca intruneste calitatile fainei de grau integrala. Este de fapt superioara graului din multe puncte de vedere: contine mult mai putine glucide, nu contine gluten, contine cantitati mari de lisina (aminoacid esential), fier, seleniu si mai mult calciu, cantitati impresionante de antioxidanti si se prezinta ca o alternativa la grau pentru cei care au intoleranta la cereale.
Semintele de hrisca sunt aromate si usor dulcegi. Ele pot fi consumate crude, fierte sau prajite, simple sau in amestec cu alte alimente, sau ca faina, de asemenea in numeroase combinatii. Sunt celebri taieteii japonezi soba, care constituie alaturi de orez un aliment de baza in arhipelagul nipon. Nu mai putin gustoase sunt galetele frantuzesti facute din "faina neagra - ble noire". In Japonia, hrisca este la mare pret, fiind o adevarata arta sa se prepare taieteii soba de diferite dimensiuni. Japonezii consuma cu mare placere si planta verde, in special in primele stadii de dezvoltare. De asemenea, Korea este un mare consummator de hrisca, din faina fiind obtinute nenumarate tipuri de taietei, supe si jeleuri. In Rusia si Polonia hrisca este inclusa de asemenea in numeroase retete.
Din faina de hrisca se poate face paine, se fac prajituri si biscuiti.
Mierea obtinuta din florile de hrisca este bruna si extrem de parfumata.
Inca un "medicament" oferit de mama natura: hrisca
Datorita lipsei de gluten, am mai spus, poate fi consumata de cei cu intoleranta la acest compus, sau cei cu boala celiaca (enteropatia glutenica)
S-a constat in urma unor studii ca hrisca are un rol important in mentinerea nivelului scazut de glucoza, ceea ce ar reprezenta nu numai o alternativa alimentara dar si un supliment "medical" pentru diabetici.
Terciul de hrisca cu lapte are rol in combaterea diabetului dar are rol in cresterea secretiei unui neuromediator - dopamina - cu rol in combaterea depresiei. Tot pentru diabetici, un amestec de hrisca cu iaurt (lasat peste noapte pentru fermentat) este extrem de eficace.
Prezenta unui tip de inositol (implicat in mecanismele secundare se reglare a sintezei de insulina) face ca hrisca sa fie studiata cu mult interes nu numai in cazul persoanelor cu diabet insulinodependent dar si a femeilor care manifesta Sindromul Ovarelor Polichistice.
Contraindicatii si precautii in consum
Sunt doua probleme legate de consumul de hrisca. Prima problema este fagopyrismul, o afectiune care consta in fotosensibilizarea acuta a pielii, datorata consumului de planta verde in cantitati mai mari, sau a sucului extras din planta verde. Boala este datorata compusului denumit fagopyrina, persoanele cu pielea mai alba avand in mod evident cel mai mult de suferit. Apar pete rosii, care pot dura cateva zile, iar senzatiile de arsura, durere sunt persistente. Pielea devine dureroasa la atingere. Simptomele pot sa dispara in cateva zile.
A doua problema este cauzata de alergiile la hrisca. Ea insasi este un alergen fatal, in special pentru populatiile asiatice, cu predominanta in Japonia si Koreea, provocand soc anafilactic.
Hrisca este o planta cu multiple utilizari, iar viitorul va dezvalui noi valente.
Pentru pescari, se foloseste la pescuitul de crap, singura, sau in amestec cu porumb sau in, cu rezultate deosebite.
Datorita compozitiei sale hrisca este inclusa in alcatuirea unor meniuri variate, in dietele multor boli, iar recent a fost inclusa in curele de slabire. Este recomandata pentru cei care sufera de afectiuni cardio-vasculare in general si atreoscleroza si hipertensiune arteriala in special, celor cu edeme de diferite naturi, persoanelor cu diabet zaharat si fragilitate vasculara, combate hemoragiile.
Toate cele prezenatate pana acum ne indeamna sa acceptam valoarea alimentara dar si terapeutica a acestei plante mai putin folosite la noi: hrisca.
Ea este mai degrabă înrudită cu măcrişul, rubarba (reventul) şi ştevia creaţă, fiind superioară gramineelor din punct de vedere nutritiv. În boabele de hrişcă găsim aproape întregul compus vitaminic B (B1, B2, B3, B4, B5, B7), vitaminele E, K, dar şi minerale importante (fier, potasiu, magneziu, calciu, cupru, zinc, molibden, fosfor, bor, seleniu), unele dintre ele într-o concentraţie însemnată. De exemplu, în cazul magneziului, oligoelementul cu rol capital în procesele matabolice, o porţie de 120 grame de hirşcă acoperă necesarul pentru o zi.
Nu conţine gluten. De departe cel mai mare atu al acestui aliment este faptul că în compoziţia sa nu există gluten. Este vorba despre proteina prezentă în cereale, precum grâu, orz, secară sau ovăz, care deţine o fracţiune proteică toxică, numită gliadina, la care unele persoane pot dezvolta intoleranţă în formă uşoară (cu manifestări digestive trecătoare: dureri abdominale, flatulenţă, balonare şi diaree) ori gravă, adică boala celiacă (afecţiune inflamatorie cronică a intestinului subţire, caraterizată prin malabsorbţie).
• Nu pune în pericol silueta, ba dimpotrivă participă la definirea ei. Asta pentru că este săracă în grăsimi (1,8-2,7%), puţin calorică (154 de calorii la 100 de grame), dar săţioasă şi bogată în fibre insolubile şi substanţe cu efect diuretic, care ajută la eliminarea excesului de apă din corp.
• Favorizează producerea de bifidobacterii şi stimuleaza activitatea bacteriilor bune din tubul digestiv, fiind considerată de anumiţi cercetători un aliment probiotic.
• Ţine nivelul glicemiei sub control, datorită unui tip de inositol din compoziţie (implicat în mecanismele secundare se reglare a sintezei de insulină). Din acest punct de vedere, hrişca este studiată cu mult interes nu numai în cazul persoanelor cu diabet insulinodependent, dar şi a femeilor care manifestă Sindromul Ovarelor Polichistice. • Stabilizează valorile tensiunii arteriale, previne apariţia şi împiedică evoluţia ischemiei cardiace, dar şi a tromboflebitei. Un mare merit în acest sens îl are principiul activ numit colina, pe care hrişca îl conţine din abundenţă.
• Previne boala canceroasă. Într-un studiu dat publicităţii în 2008, cercetătorul american dr. George Inglett afirma că, în urma testelor de laborator şi de medicină experimentală, au fost puse în evidenţă proprietăţi antimutagene şi antitumorale remarcabile ale hrişcăi. Compuşii fenolici, vitaminele, oligoelementele şi fibrele alimentare din boabele sale contribuie la reducerea semnificativă a riscului de a face numeroase forme de cancer, între care figurează şi cele mai agresive tipuri: colo-rectal, gastric, esofagian şi pulmonar.
• Curăţă ficatul şi bila. Hrişca este considerată a fi un excelent tonic hepatic şi un aliat important contra litiazei biliare (pietrelor la fiere), în special în cazul femeilor, care sunt de peste trei ori mai expuse la această afecţiune în comparaţie cu bărbaţii.
• Încetineşte îmbătrânirea. Un studiu japonez făcut în 1996, sub conducerea dr. Mitsuru Watanabe, a scos la iveală faptul că hrişca are o combinaţie unică de substanţe cu efect antioxidant, care protejează celulele de degradare şi îmbătrânire prematură.
