In aceasta luna, in ziua a treia, pomenirea Sfintilor Mucenici
Achepsima, Iosif si Aitala.
Acestia au fost pe vremea lui Sapor imparatul persilor si a lui Constantin cel Mare care imparatea peste romani. Iar Sfantul Achepsima, episcop la Anita, era batran de optzeci de ani cand a fost prins si a stat de fata la cercetare inaintea lui Andrahoshar stolnicul cel mare. Si indata Sfantul Achepsima a fost batut cu toiege de trandafir. Iar pe Sfantul Iosif l-au pus de l-au batut atat de mult, incat i s-a risipit carnea pana la oase. Iar pe Sfantul Aitala, legandu-l de maini si de picioare pe sub genunchi ghemuit, l-au batut pana s- a deznodat de prin incheieturi. Dupa acestea, aducand iarasi pe Sfantul Achepsima, l-au batut treizeci de ostasi pana si-a dat sufletul. Iar pe Iosif, spanzurandu-l cu capul in jos, l-au ucis cu pietre. Pe Aitala, intinzandu-l si batandu-l patruzeci de ostasi, l-au spanzurat si pe el cu capul in jos si asa si- a dat sfarsitul sau in mainile lui Dumnezeu.
Tot in aceasta zi, pomenirea sfintirii bisericii Sfantului Marelui Mucenic Gheorghe cea din Lida, adica asezarea sfintelor lui moaste in ea.
Acest mare marturisitor al lui Hristos, Gheorghe, era pe vremea lui Diocletian, din tata capadocian, iar din maica palestinian; si dobandind crestere minunata si de fire buna fiind si radacina cinstita si sfanta avand, caci parintii lui din mosi-stramosi erau impodobiti cu bun nume si cu dreapta credinta, s-a facut prea viteaz si prea stralucit in razboaie. Pentru care a fost facut si de catre Diocletian tribun vestit de trupa, incepand atunci sa fie in varsta. Si dupa aceea pentru barbatia lui cea covarsitoare a fost facut si comite, tainuindu-se pana atunci si nestiindu-se ca era crestin. Si implinind douazeci de ani ai varstei sale, a ramas orfan de tatal sau, lasandu-si acela viata sa intru luptele bunei cinstiri. Iar sfantul, purcezand cu maica-sa din Capadocia, a trecut in Palestina din care era ea; ca acolo avea multe lucruri si multa mostenire, Deci fiindca s-a intamplat sa moara si maica sa in acea vreme, i-a ramas multa avutie si multa bogatie de lucruri, dintre care luand avere cu sinesi din destul s-a dus la Diocletian, poftind sa ia mai mare stapanire decat cea dintai. Dar vazand pe pagani avand atata pornire asupra crestinilor si neputand a vedea acestea, a hotarat intai a imparti la saraci averile pe care le purta cu sine, apoi sa se vesteasca pe sinesi inaintea lui Diocletian si la tot sfatul si divanul ca este crestin; care lucru l-a si facut degrab. Deci impartind averile ce avea cu sine la saraci si dand libertate sclavilor sai si facand asezamant si oranduiala pentru averile ramase in Palestina, a treia zi a sfatului (ca facea sfat cu toti dregatorii de prin toata stapanirea romanilor, ca sa scoata din mijloc pe crestini) a venit singur in mijlocul divanului si al sfatului, fiindca se afla atunci acolo si Diocletian. Si propovaduind deschis pe Hristos Fiul lui Dumnezeu, a scos la iveala dreapta sa credinta. Pentru aceasta a fost prins si dat la toate felurile de nemasurate chinuri. Dar fiind pazit nevatamat de toate prin harul lui Hristos, a tras catre credinta cea in Hristos pe imparateasa Alexandra femeia lui Diocletian si afara de dansa si pe un oarecare Glicherie si pe altul cu numele Atanasie. Si facand multe minuni numai cu chemarea lui Hristos, multime de oameni a adus la credinta lui Hristos Dumnezeu. Pentru aceasta a fost inchis in temnita din porunca lui Diocletian si legat cu lanturi de fier. Dar in aceeasi noapte i s-a aratat lui in vedenie Hristos, vestindu-i bunatatile ce il asteptau. Si desteptandu-se, a multumit foarte lui Dumnezeu si a rugat pe pazitorul temnitei, dupa voia lui, a intrat robul, caci sta acolo afara de temnita. Deci vazand acesta pe stapanul sau in lanturi si inchinandu-se lui, zacea jos plangand. Iar sfantul ridicandu-l il indemna sa fie cu inima tare. Dupa aceea i-a spus lui si vedenia si pe langa acestea i-a poruncit cu dinadinsul ca, dupa moartea sa, sa ia trupul lui si diata pe care o avea facuta mai inainte de a fi prins si sa-l duca la casa patriei sale, care era in Palestina, si sa se teama de Dumnezeu si sa nu lase nefacuta vreuna din cate erau scrise in diata. Si fiindca el s-a fagaduit si s-a invoit a face cu lucru toate cele cate i-a poruncit, a luat binecuvantare si iertare si s-a dus de la sfantul. Iar a doua zi adus fiind sfantul iarasi la intrebare si neplecandu-se a jertfi lui Apolon, ci mai vartos zdrobind cu rugaciunea si ca niste praf sfaramand pe idolii care erau in capiste, i s-a taiat capul. Iar robul lui, luand preacinstit trupul sfantului impreuna cu diata lui, i-a dus in Palestina; acolo, impreuna cu alti crestini, cu multa cinste si evlavie au ingropat sfantul mucenIcescul trup. Si a savarsit toate celelalte cate ii poruncise sfantul. Dupa aceasta n-a trecut multa vreme si a stralucit dreapta credinta si luand imparatia de-a pururea pomenitul si marele imparat si intocmai cu apostolii Constantin si afland vre-me sloboda cei care iubeau bunacuviinta si pe Mucenicul Gheorghe, au zidit biserica prea vesela si prea frumoasa in numele sfantului in Lida. Si ridicand si mult-patimitul si sfantul lui trup din locul neinsemnat in care zacea si aducandu-l, l-au pus acolo la aratare. Si printr- in-sul a facut sfintirea bisericii aceleia din nou zidita de dansii in trei zile ale lunii lui noiembrie. Din biserica aceea izvorasc izvoare de-a pururea curgatoare si daruri de minuni celor care se inchina cu credinta sfantului. Ca Dumnezeu preamareste pe cei care-L preamaresc. Deci de atunci a luat Biserica lui Dumnezeu ca in fiecare an in aceeasi zi sa praznuiasca aducerea moastelor Sfantului Mucenic, intru slava si lauda lui Hristos adevaratului Dumnezeului nostru si a insusi marelui marturisitor Gheorghe.
Tot in aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru
Achepsima.
Acesta era pe vremea lui Teodosie cel Mare, la anul trei sute optzeci si doi si, inchizandu-se pe sine intr-un loc sapat, acolo a petrecut saizeci de ani fara sa-l vada cineva si fara sa vorbeasca cu vreun om. Ci intorcandu-si mintea catre inima sa, privea cu gandul la Dumnezeu si de la El primea toata mangaierea. Iar locul acela nu era sapat drept, ci era alcatuit piezis si cu cotituri, precum era inclinarea viei. Mancarea sa era linte muiata cu apa. Si iesea de doua ori pe saptamana si isi lua apa ce era din destul in izvorul ce era acolo aproape, fara sa fie vazut de vreun om. Deci acesta, facand multe minuni si vrednicia preotiei cu sila primind-o, in pace adanca s-a mutat catre Domnul.
Tot in aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru si marturisitorul Teodor, episcopul Arghirei, si a Sfintilor Mucenici Sever, Androna, Teodot si Teodota, care de sabie s-au savarsit.
Tot in aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru
Ilie, care cu pace s-a savarsit.
Tot in aceasta zi, Sfintii noua Mucenici, care de sabie s-au savarsit.
Tot in aceasta zi, Sfintii douazeci si opt de Mucenici, care in foc s-au savarsit.
Tot in aceasta zi, Sfantul Ahemenid Persul marturisitorul.
Ahemenid a stat pe vremea lui Izdigherd fiul lui Gororan regele persilor si pe vremea lui Teodosie cel Mic imparatul romanilor, in anii patru sute zece, fiind barbat minunat si fiu al domnitorului cetatii. Acesta, lasand credinta tatalui sau, a crezut in Hristos. Dar afland imparatul de aceasta, mult s-a nevoit ca sa-l intoarca la credinta lui cea dintai; si fiindca n-a putut, l-a golit pe el de bogatia ce avea, de hainele ce purta si de cinurile ce-l impodobeau; si a poruncit ca gol sa-l tarasca camilele oastei sale, avand numai o centura peste mijloc. Iar dupa ce au trecut multe zile, s-a plecat imparatul din camara si a vazut pe acel preabun barbat ca era ars de soare si era plin de mult praf. Si si-a adus aminte de stralucirea si slava ce avea de la tatal sau si a poruncit aceluia sa vina sa imbrace camasa. Apoi, socotind ca s-a muiat din aspra vietuire cea dinainte si de rusinea ce a suferit, i-a zis lui: "Acum poate te-ai mai gandit, leapada pe Fiul teslarului, adica pe Hristos". Iar sfantul, umplandu-se de ravna, a sfasiat camasa ce imbracase si aruncand-o imparatului a zis: "Daca tu socotesti ca pentru camasa aceasta imi voi lasa eu evlavia mea, ia-ti camasa impreuna cu necredinta ta". Vazand aceasta indrazneala, imparatul l-a alungat gol din palat. Iar acesta cu temere de Dumnezeu si cu evlavie petrecandu-si viata, in pace a adormit de trei ori fericitul si a luat cununa marturisirii.
rinde acest peste!” Si tanarul a apucat pestele si l-a tarat pe uscat.
