Translate

marți, 1 octombrie 2013




Sfantul Arhanghel  RAFAIL
( Eu sunt Rafael ) –  unul din cei sapte sfinti ingeri, care ridica rugaciunile sfintilor si le inalta inaintea slavei Celui Sfant”.
NUME :
 în limba ebraică înseamnă
 „Dumnezeu  vindeca  
 sau  „Vindecatorul / Doctorul / Medicamentul  lui Dumnezeu”.
Sfantul Arhanghel Rafail este :
-       vindecatorul celor bolnavi
-       calauzitorul tainic al celor ce calatoresc cu treburi si cu griji
-       ocrotitorul nuntii si al dragostei conjugale.
IMPORTANT :

   Arhanghelul Rafael (ebraică רפאל),  este amintit de Cartea lui Tobit, fiind cel care l-a călăuzit si ocrotit pe Tobie, fiul lui Tobit.
Cartea lui Tobit este o scriere apocrifă, care nu aparține Vechiului Testament, dar considerată canonică de către catolici si ortodocsi si aceasta prin Sinodul de la Cartagina din 397, lucru reconfirmat prin Conciliul Tridentin din 1546.
Tot apocrifă este considerată de către Biserica Anglicană, dar si cea protestantă.
Cu toate acestea, Cartea lui Tobit figurează în cadrul Septuagintei.
  În linii mari, Cartea lui Tobit relatează victoria purității sufletești, autostăpânirii și cumpătării asupra avariției și lăcomiei considerate demonice. 
   Perioada istorică s-a situat undeva între anii 700-600 î.Hr. Tobit aparținea tribului evreesc Naftali și trăia în exil în Ninive, deoarece triburile israelinene de nord fuseseră deportate în perioada regelui asirian Sargon al II-lea. Tobit, un bun credincios, este supus prigoanei de către regele Senaherib pentru binefacerile aduse dușmanilor acestuia din urmă. Însă în scurt timp regele este asasinat de unul din fiii săi care îi succede, iar cu administrarea tezaurului regatului este numit chiar Ahiacar, nepotul lui Tobit. La masa festivă ocazionată de reîntorcerea din pribegie, Tobit continuă binefacerile si înmormântează, conform doctrinei evlavioase evreiesti, un condamnat la moarte din neamul său israelit. Rămas orb datorită faptului că niste vrăbii au lăsat necurătie în ochii lui, Tobit rămâne sub îngrijirea lui Ahiacar.
   Ajuns la limita sărăciei, Tobias și-a reamintit că odată, făcuse un depozit de arginți la Rages, în Media. L-a trimis acolo pe fiul său, Tobias junior sau Tobie, împreună cu un tovarăș de drum, care de fapt era Arhanghelul Rafael, deghizat în evreu, să recupereze acei bani.
În timpul călătoriei au loc întâmplări cu caracter miraculos. Astfel, în timp ce se scălda în Tibru, Tobie este atacat de un pește uriaș. Reușește să îl învingă și, sfătuit de Rafael, extrage viscerele acestuia, căci conform spuselor arhanghelului, fumul din inima și ficatul peștelui ar avea puterea de a exorciza demonii și ca alifia făcută din splină, ar poate vindeca orbirea.
Pe drum, Rafael și tânărul Tobias s-au oprit în Ecbatana (Persia), unde locuia Raguel, un membru al familiei lui Tobias. Fata acestuia, Sarah, fusese măritată de șapte ori, dar mirii fuseseră uciși de către demonul adulterului (preacurviei), Asmodeus, chiar înainte de noaptea nunții. Sfătuit de Rafael, Tobias o cere de soție pe fiica lui Raguel. Rafail (care în ebraică înseamnă leacul lui Dumnezeu) în sfătuiește să afume camera nupțială și să aducă ofrande pentru spulbera influența nefastă a demonului. Tobie o ia pe Sara de soție și merge în continuare către posesorul comorii.
Tobie recuperează banii și, din nou ajutat de Rafael, aduce leacul pentru orbirea tatălui său. Ajuns acasă, Tobie folosește leacul miraculos și redă tatălui său vederea. Când bătrânul Tobit vrea să-l răsplătească pe Azaria pentru efortul pe care l-a depus însoțindu-l pe fiul său, acesta își dezvăluie adevărata identitate și-i îndeamnă pe toți la recunoștință față de Dumnezeu, care, de fapt, îi ajutase, apoi îngerul dispare în împărăția cerurilor. În încheiere, Tobit adresează imnuri de slavă divinității, povățuindu-l și pe fiu să se comporte drept și să păstreze credința.

DATE  DE  POMENIRE :
-   29 septembrie ( Biserica Romano – Catolica )
      cand se sarbatoreste  Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail , Gavriil si Rafail
-       8 noiembrie ( Biserica Greco  – Ortodoxa )
      cand se sarbatoreste  Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil
REPREZENTARE ICONOGRAFICA :
    Rafail este reprezentat iconografic ca ducându-l cu dreapta de mâna pe Tobit – Tobit este arătat ţinând peştele cel pescuit în Râul Tigru – iar cu stânga ţinând un vas medical din alabastru.
MENTIUNI IN SFANTA SCRIPTURA :
Cartea lui Tobit   Capitolul 5  
Trimiterea lui Tobie si insotirea lui de catre inger in Raghesul Mediei.
Cartea lui Tobit   Capitolul 6  
Calatoria lui Tobie; prinderea pestelui, luarea maruntaielor lui pentru vindecari si sfatul ingerului pentru casatorie.
2. Si tanarul s-a dus sa se spele, dar din fluviu a sarit un peste si a vrut sa inghita pe tanar.
3. Atunci ingerul a zis catre el: :P rinde acest peste!” Si tanarul a apucat pestele si l-a tarat pe uscat.
4. Si i-a zis ingerul: “Spinteca pestele si i-ai inima, ficatul si fierea, si pastreaza-le!”
5. Si a facut tanarul cum i-a zis ingerul, iar pestele l-au fript si l-au mancat.
7. Si a zis tanarul catre inger: “Frate Azaria, pentru ce sunt bune ficatul, inima si fierea acestui peste?”
11. A zis ingerul catre tanar: “Frate, acum avem sa poposim la Raguel, ruda ta, care are o fata cu numele Sara.
14. Atunci tanarul a zis catre inger: “Frate Azaria, eu am auzit ca aceasta fata a fost maritata cu sapte barbati si ca toti au pierit in camera de nunta.
16. Si i-a zis ingerul: “Oare ai uitat cuvintele pe care ti le-a spus tatal tau, ca sa-ti iei femeie din neamul tau? Asculta-ma deci pe mine, frate.
Cartea lui Tobit   Capitolul 7  
Raguel, din indemnul ingerului, da pe Sara, fata sa, sotie lui Tobie.
10. Iar Tobie a zis catre Rafael: “Frate Azaria, graieste de cele ce mi-ai spus pe cale si sa se tocmeasca si lucrul acesta”.
Cartea lui Tobit  8,3    
Si simtind demonul mirosul acesta, a fugit in partile de sus ale Egiptului, si ingerul l-a legat.
Cartea lui Tobit  11,2    
 Si a zis Rafael catre Tobie: “Tu, frate, nu stii cum ai lasat pe tatal tau?
Cartea lui Tobit  11,7    
 Si Rafael a zis: “Tobie, stiu ca se vor deschide ochii tatalui tau, ca sa vada
Cartea lui Tobit  11,14    
Si a plans si a strigat: “Te vad fiul meu, lumina ochilor mei!” Si a zis: Binecuvantat esti Tu, Dumnezeule, si binecuvantat este numele Tau in veci, si binecuvantati sunt toti sfintii Tai ingeri,
Cartea lui Tobit  Capitolul  12                                                                                         Ingerul Rafael nu vrea sa primeasca rasplata si, povatuindu-i spre bine, se face nevazut.
Cartea lui Tobit  12, 5
Si a chemat pe inger si i-a zis: “Ia jumatate din toate cele ce ati adus, si mergi in pace!”
Cartea lui Tobit  12, 6
 Atunci ingerul i-a chemat pe amandoi deoparte si le-a zis: “Binecuvantati pe Dumnezeu, slaviti-L si cunoasteti slava Lui si marturisiti inaintea tuturor celor vii ce a facut El pentru voi! Bun lucru este a binecuvanta pe Dumnezeu, a preainalta numele Lui si a vesti, slavind faptele lui Dumnezeu! Si voi sa nu va leneviti  a-L preaslavi”
Cartea lui Tobit  12, 15
Eu sunt Rafael, unul din cei sapte sfinti ingeri, care ridica rugaciunile sfintilor si le inalta inaintea slavei Celui Sfant”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu