Translate

luni, 12 decembrie 2016

sapunuri personalizate



miercuri, 9 noiembrie 2016

luni, 7 noiembrie 2016

Acatistul Sfantului Arhanghel Rafail (8 noiembrie)

Imagini pentru arhanghelul rafael

Condacul 1


Tainice Voievod al ingerescului Sobor, mai marele tamaduitorilor, calauzitorul celor pribegi si paznicul cununiilor, Sfinte Arhanghele Rafail, ca unuia ce intru mare cinste te afli in randuiala cetelor celor de sus, din prea putinul vredniciei noastre, cu nadajduitorul glas al credintei celei dreptmaritoare, cantare de lauda ti-aducem tie, zicand:

Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!|

Icosul 1


Numarandu-te intre cei sapte sfinti ingeri care poarta rugaciunile lumii dinaintea Celui-Preainalt, si voia dumnezeiestii mile plinind-o fara de preget, tu zoresti, Rafaile, sa dai ajutor celor napastuiti. Drept care si noi, nevrednicii, cunoscand imputernicirea lucrarii tale, ca pe o lumina in noaptea scarbelor noastre te chemam, si glas inaltand, pe tine te fericim cu o cantare ca aceasta:

Bucura-te, aproapele luminii celei neinserate;
Bucura-te, purtatorul rugaciunilor la cer;
Bucura-te, bratul dumnezeiestii mile;
Bucura-te, cel de care demonii se tem;
Bucura-te, dezlegatorul legaturilor necurate;
Bucura-te, dreptate care nu mai ostenesti;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!

Condacul 2

Vai noua, ca suntem lesne cartitori si, in valmasagul necazurilor vietii, in loc sa zicem ca si Iov: "Domnul a dat, Domnul a luat; fie Numele Domnului binecuvantat!", noi cu gandul, cu vorba si cu fapta ne smintim! De aceea, ferice de cei ce se invrednicesc sa urmeze pilda dreptilor, care cu rabdarea se incing si catre cele de sus intorcandu-se, cu glas de smerenie glasuiesc: Aliluia!


Icosul 2

Oarecand, strigand dreptul Tobit, cel cu ochii incetosati si cu sufletul adanc intristat: "Doamne, adu-Ti aminte de mine!", Dumnezeu te-a trimis pe tine, cerescule vindecator, sa-l cercetezi in mahnirea care-l cuprinsese si sa ridici albeata de pe ochii lui. Iar noi, astazi, ca si Tobit odinioara, nadejdea toata ne-o punem intru Domnul si pe tine te rugam, du la El rugaciunile noastre si adu dar izbavitor celor ce cu credinta iti graiesc tie unele ca acestea:

Bucura-te, cel cu bun nume intru cei de sus;
Bucura-te, netrup intelegator celor trupesti;
Bucura-te, cuminecarea pamantului cu cerul;
Bucura-te, cel in leac neintrecut;
Bucura-te, alinatorul ranilor firii;
Bucura-te, care toata lipsa o plinesti;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!

Condacul 3


Cu Avraam ne-ai invatat, Inalt Preamilostivule Doamne, ca mult poate rugaciunea cea staruitoare a dreptului. Pentru aceasta si noi, insetand dupa dreptate, chiar daca n-am atins masura parintilor din vechime si pe poteca ingusta a sfinteniei umblam cu pas sovaitor, rugamu-ne Tie ca sa ne luminezi si sa ne intaresti, si vrednici sa ne faci a canta fara de osanda: Aliluia!


Icosul 3

Bunul Tobit, cel ce dreptatea Domnului o pazea peste toate smintelile lui Israel si mortii cei la raspantii lepadati dupa randuiala ii ingropa, infruntand amenintarea paganei stapaniri, s-a pomenit precum Iov incercat; ci zbatandu-se el in orbie, ba fiind luat in ras si de Ana, femeia lui, n-a lipsit a se ruga cu umila staruinta. Drept care Domnul, auzind rugaciunea lui cea binecredincioasa, Arhanghel izbavitor I-a trimis, tainuit in chip omenesc, caruia si noi se cuvine, cu un glas si cu o inima a-I canta:

Bucura-te, cel de mai dinainte de stele;
Bucura-te, staruitorule intru bunatatea dintai;
Bucura-te, invesmantatule in multa stralucire;
Bucura-te, floarea dumnezeiescului alai;

Bucura-te, scara a sfinteniei rugatoare;
Bucura-te, punte intre pamant si cer;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!

Condacul 4


"Credinta este chezasia celor nadajduite, "vadirea celor nevazute", dupa cum Apostolul ne invata. Si de vom avea credinta cat un bob de mustar, zice Domnul, muntii ii vom muta din loc si copaci vom sadi in mare. Ci noi, ravnitori cu duhul intru credinta, dar slabi din pricina carnii, cu tatal demonizatului sa zicem: "Cred, Doamne; ajuta necredintei mele", iar Celui de trei ori Sfant cu ingerii sa-I cantam: Aliluia!

Icosul 4


Vazand batranul Tobit, cel tare in credinta, cata mila a facut Dumnezeu cu el si cu toata casa lui, s-a bucurat cu bucurie mare si n-a intarziat sa aduca Domnului cantare de lauda, zicand: "Binecuvantat este Dumnezeu cel vesnic viu si binecuvantata este Imparatia Lui… Bucura-Te si Te veseleste de fiii celor drepti, caci aceia se vor aduna si vor binecuvanta pe Domnul dreptilor". Dimpreuna cu care si noi sa ne invrednicim a ne face Domnului slavoslovitori, iar solului Sau cel cu blandete tamaduitor si indreptator a toata strambatatea, neintarziat sa-I graim unele ca acestea:

Bucura-te, calcatorule peste luceferi;
Bucura-te, valvataie a rugului celui nemistuit;
Bucura-te, sol purtator de dreptate;

Bucura-te, izvod al smereniei lucratoare;
Bucura-te, prin care firea se primeneste;
Bucura-te, prin care soroacele se vor vadi;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!

Condacul 5

Ca pe niste fii risipitori ne ispitesc cararile lumii si dulcetile ei cele desarte, iar de multimea curselor si ratacirilor n-avem indestula putere si pricepere de unii singuri sa ne ferim, fiind noi de pacate slabanogiti. Ci iata ca Dumnezeu cel in Treime inchinat, Carmuitorul intregii fapturi, calauze ingeresti fara de preget ne-a randuit noua, celor ce nu prididim a striga: Aliluia

Icosul 5

Pornind la drum Tobie, cel necopt de ani, ca sa faca voia parintelui sau dupa trup si sa aduca inapoi argintul vazut al lumestilor osteneli, Dumnezeu iarasi te-a trimis pe tine, calauzitorule intru dreptate, ca sa-i stai lui alaturi in toata nevoia si sa-l inveti pe el sa descopere si sa pretuiasca aurul cel nevazut al darurilor dumnezeiesti, fata cu care palesc toate bogatiile lumii. Deci si noi, nedesavarsiti ca Tobie, dar straduindu-ne asemenea lui intru curatia inimii, calauza luminatoare rugamu-ne sa te avem si vrednici sa fim a canta cu rost de bucurie:

Bucura-te, vistiernicul duhovnicestilor comori;
Bucura-te, pecetea indurarilor de sus;

Bucura-te, ocrotitorul batranetelor celor neputincioase;
Bucura-te, indrumatorul tineretelor celor nestiutoare;
Bucura-te, intru care cararile se aduna;
Bucura-te, intru care zarile se smeresc;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!

Condacul 6

Ferice de cel ce indrazneste intru Domnul, piatra cea din capul unghiului, de care toata teama izbindu-se se surpa, precum si portile iadului s-au surpat candva! Urmand dara Biruitorului lumii, datu-ni-s-a ca lumea sa o biruim si noi in numele Lui si, dezlegati de toate legaturile vrajmasului, ca de niste funii ale fricii celei putin credincioase, intru slobozia duhului sa putem striga: Aliluia!

Icosul 6

Ingerul Domnului catre Tobie a grait, aratandu-I-o pe Sara cea nefericita: "Nu te teme, caci ea este menita din veac pentru tine si tu o vei mantui!". O, taina a dragostei de sus pogoratoare! O, taina a nuntii de Dumnezeu pecetluita! O, taina a proniei dumnezeiesti care toata mintea o covarseste! Cum sa intarziem noi a cadea dinaintea solului ceresc, ce o asa de mare incredintare ne aduce noua despre randuiala si grija Intreitei Iubiri, si cum nu am da glas credinciosiei noastre, cu aleasa simtire cantand:

Bucura-te, solul Sfatului celui de Taina;
Bucura-te, straja Rasaritului de sus;
Bucura-te, urgisitorul duhurilor necurate;
Bucura-te, starostele blagoslovitelor nuntiri;
Bucura-te, cel pururea gata de slujire;
Bucura-te, prin care casele se temeluiesc;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!

Condacul 7

Bine au nadajduit cei din vechime, incredintandu-se Dumnezeului ostirilor, pe urmele parintelui Avraam, caruia credinta "i s-a socotit lui ca dreptate"; dara noi, cei indreptati si rascumparati prin sangele lui Hristos, partasi la tot harul si la tot adevarul, cum oare am fi sovaitori in nadejdea noastra?! Si cum n-am striga cu glas mare, lauda aducand Dumnezeului celui viu si cu ingerii intrecandu-ne a canta: Aliluia!


Icosul 7

A zis Tobie catre Sara, in iatacul nuntii lor, unde cu nadejde curata au intrat, desi acolo moartea de sapte ori biruise: "Scoala, sora sa ne rugam ca sa ne miluiasca Domnul!". Si rugandu-se a marturisit: "Si acum, Doamne, nu placerea o caut, luand pe sora mea, ci o fac cu inima curata. Binevoieste deci a avea mila de ea si de mine si a ne duce impreuna pana la batranete". O, mult poate rugaciunea celui drept si nadejdea celui curat cu inima! Ca si pe Tobie cel de demult, calauzeste-ne si povatuieste-ne, cerescule Voievod, in duhul dreptatii, si pe noi, cei ce-ti cantam tie cu buna incredintare:

Bucura-te, temelie nicicand clatinata;
Bucura-te, partasul celor nestricacioase;
Bucura-te, de diavoli inlantuitorule;
Bucura-te, calauza celor instrainati;
Bucura-te, apusul a toata durerea;
Bucura-te, foc topitor de blesteme;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!

Condacul 8

Dintru inceput Domnul Dumnezeu barbat si femeie ne-a zidit, ca sa nu fie omul singur si sa se inmulteasca samanta chemarii lui, umpland toata fata pamantului. Mare este taina aceasta, ca doi unul sa se faca dupa suflet si dupa trup, iar doimea cea in unime, firea plinind-o, multime sa rodeasca, pentru ca intr-un glas toata suflarea spre izvorul cel neimputinat al bunatatilor sa strige: Aliluia!


Icosul 8

Auzind rugaciunea bietei Sara, cea pe nedrept batjocorita de slujnicia tatalui ei, pentru ca Asmodeu, vrajmasul nuntii, de sapte barbati o vaduvise pana sa-i cunoasca, Dumnezeu la ea te-a trimis pe tine, paznicul cununiilor, sa pui capat deznadejdii ei si binecuvantata insotire sa-I aduci. Iar noi astazi, ca si ea milelor de sus incredintandu-ne, te rugam pe tine sa alungi si sa legi in pustie tot duhul cel necurat, ca noi fara tulburare sa-ti graim tie unele ca acestea:

Bucura-te, intaistatator al cetelor dreptatii;
Bucura-te, de care tremura toti ingerii intunericului;
Bucura-te, vataful tainelor dumnezeiesti;
Bucura-te, liman al nuntii neintinate;
Bucura-te, prin care ranile se lecuiesc;
Bucura-te, caruia toata suflarea se increde;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!

Condacul 9

Cel ce a dat, laolalta cu pedeapsa cuvenita neascultarii parintilor nostri dintai, vestea cea buna a izbavirii noastre, zicand catre sarpele cel de demult ca dusmanie va pune intre semintia lui si semintia femeii, si ca din femeie se va naste Mantuitor neamului omenesc, Acela, la rugaciunea Sarei celei greu incercate, biruitor de sarpe in ajutor i-a trimis. Iata de ce si noi, auzind acestea, Parintelui indurarilor nu ostenim a-I striga: Aliluia!


Icosul 9


Precum odinioara Sara, sotia lui Avraam, la vremea batranetelor ei, s-a facut stearpa roditoare, prin mila Celui-Preainalt, tot asa si Sara, fiica lui Raguel, de Asmodeu, duhul cel rau, amarnic urgisita, a capatat, pentru rabdarea si rugaciunile ei infocate, fericita dezlegare de la Dumnezeul milelor, prin minunata mijlocire a celui caruia, ca unui Sfant Voievod inchinandu-ne noi, pacatosii, iarasi si iarasi, cu glas mare ii cantam:

Bucura-te, cel cu Mihail si cu Gavriil laudat;
Bucura-te, parga ingerestii frumuseti;
Bucura-te, biciuitorul puterilor iadului;
Bucura-te, sfarsitul a toata bantuirea;
Bucura-te, desavarsita cerului tamada;
Bucura-te, crainicul rugaciunii neincetate;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!

Condacul 10

Iubirea se trece prin foc, dar ramane nemistuita; in trup se pogoara, dar in inalt vesniceste; pe Cruce se spanzura, dar sta mortii biruitoare. Iar noi chipul lui Dumnezeu in cugetul inimii purtandu-L, asemanarea cu El in iubire ne-o lucram. De aceea, Celui ce este Iubire si dupa Care toate se cer, ne cerem si noi, in suflet si-n trup deopotriva, cu ingerii si cu sfintii duhovniceste cantand: Aliluia!


Icosul 10

Neprihanita Sara, cea menita din veac bunului Tobie, al carui suflet s-a lipit de ea ca de o taina lui intregitoare, prin multe vami a fost trecuta, pana s-a lamurit precum aurul si intru iubire a izbandit. Asa si noi, imbracandu-ne in iubire ca intr-o haina de mireasa si increzandu-ne Mirelui ceresc, sa stam tari impotriva urzelilor diavolului, si paznic de sus cerand camarii noastre la nunta, la ingerescul sfat al aceluia sa ne plecam urechea sufletului, cu feciorelnica smerenie, si ca unui crainic al vesniciei sa-I cantam:

Bucura-te, sfesnic al luminii celei line;
Bucura-te, netrupescule de trupuri tamaduitor;
Bucura-te, cel incins in zalele iubirii;
Bucura-te, binecuvantarea camarilor de nunta;
Bucura-te, fagaduinta in veci nemincinoasa;
Bucura-te, intru care darurile prisosesc;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!

Condacul 11


Mila Domnului si Dumnezeului nostru nu cunoaste margini, iubirea Lui peste toti si peste toate ca un cort se intinde, iar caile cele ascunse ale lucrarii Lui - ce minte poate in de tot sa le cuprinda? De cine ne vom teme, dara, cand cu noi este Dumnezeu? Ascultati, neamuri, si preamariti-L pe El, cu fara-de-numarul ostirilor celor de sus in toata vremea cantand: Aliluia!


Icosul 11

Puterea si mila lui Dumnezeu marturisindu-le, trimisule fara de trup care in trup te-ai aratat, odinioara, ca un de mai inainte crainic al lui Hristos, le-ai vestit celor cazuti cu fata la pamant si cuprinsi de o sfanta infricosare: "Nu va temeti! Pace veti avea! Binecuvantati-L voi si preaslaviti-L pe Dumnezeu in veac!". Iar noi, ca si aceia, cazand cu fata la pamant si aducand multamita si slava Celui ce ingerii Si-I trimite din inalt, te fericim pe tine, pilda slujitoare, si launtric straluminati, iara si iara, iti graim tie unele ca acestea:

Bucura-te, lamura a ostirilor intraripate;
Bucura-te, icoana dreptei asemanari;
Bucura-te, vestitorul pacii celei adevarate;
Bucura-te, povata celor dreptcredinciosi;
Bucura-te, zalog al cucernicei biruinte;
Bucura-te, vrednicie pururea veghetoare;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!

Condacul 12

Dumnezeu, cu intelepciunea Lui cea neajunsa, a randuit in cer ostire slujitoare, miliarde de miliarde, si toate cele vazute prin cele nevazute tainic se pazesc. Cutremura-te, omule, si masura ingereasca agoniseste-ti tie, ca Dumnezeu la desavarsirea fapturii te-a chemat, ca inger nefiind, cu ingerii sa te intreci, intru smerita ascultare, si cu ei laolalta sa canti: Aliluia!


Icosul 12


Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu, in minunata si infricosata vedenie a celor de pe urma, la ruperea celei de-a saptea peceti, vazut-a pe cei sapte ingeri care stau dinaintea lui Dumnezeu si care au sa sufle in trambitele dreptatii, aducand plinirea celor ce trebuie sa fie. Deci si noi, infricosandu-ne pana mai este vreme si pocaindu-ne de pacatele noastre cele cu voie si cele fara de voie, celui desavarsit intru slujire, glas inaltand, sa-I cantam cu buna nadejde:

Bucura-te, care stai dinaintea Tronului Slavei;
Bucura-te, trambitasul milostivei Dreptati;
Bucura-te, alesul soroacelor dumnezeiesti;
Bucura-te, taina a zidirii celei nevazute;
Bucura-te, celor vazute grabnic sprijinitor;
Bucura-te, in soborul celor asemenea tie;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!

Condacul 13

O, Arhanghel cu intreit dar, care ranile ni le vindeci, care pasii ni-i indrepti, care cununiile ni le pazesti, cerceteaza-ne la vremea nevoilor noastre, ca pe Tobit cel tare in credinta tamaduindu-ne, ca pe Tobie cel cu buna nadejde calauzindu-ne, ca pe Sara cea casta in iubire dezlegandu-ne, si cere pentru noi de la Mantuitorul Hristos iertarea pacatelor noastre si cetatenia Ierusalimului ceresc, unde laolalta cu ingerii si cu Sfintii sa ne invrednicim a canta: Aliluia!

Condacul acesta se repeta de trei ori, dupa care se zic iarasi Icosul I („Numarandu-te intre cei sapte sfinti ingeri...”) si Condacul 1 („Tainice Voievod al ingerescului Sobor...”), apoi rugaciunile:


Rugaciune catre Sfantul Arhanghel Rafail


Cu Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, cu Soborul cel ingeresc si cu ceata dreptmaritoare a Sfintilor, auzind glasurile noastre indelung rugatoare, indupleca-te spre noi, Rafaile, Sfant si Inaripat Voievod, si cercetandu-ne indeaproape, cu multimea harurilor anume incredintate tie, nu ne lipsi pe noi, nevrednicii, de puternicul tau ajutor, intru care cutezam a nadajdui; si purtand lamura rugaciunilor noastre dinaintea lui Hristos, Domnul vietii si al invierii, mijloceste pentru noi, ca mila Lui asupra-ne sa se pogoare in tot ceasul, plinind trebuintele noastre sufletesti si trupesti dupa voia intelepciunii Lui, iar nu dupa cugetul nostru cel intinat.

Fie ca tot sufletul crestinesc aflat in boala sau in neputinta, tulburat in casa sau in patul lui, calator pe uscat, pe apa sau prin vazduh, fiecare dupa nevoia pe care o poarta, sa capete, prin ingereasca ta mijlocire, indreptarea si ocrotirea Domnului Dumnezeu, in ceasul de fata si in toata vremea vietii lui, precum si raspuns bun la Judecata cea infricosatoare, cand si tu de fata vei fi, cu ostirile cele ceresti. Nu ne masura cu asprime, Sfinte Arhanghele Rafail, putinatatea credintei si nedesavarsirea cuvintelor, ci plineste tu, dinaintea Tronului Slavei, cele de lipsa noua, ca un ales intre alesi si neamului oamenilor pururea sprijinitor. Si pe milostivul Dumnezeu roaga-L, cu intreg Soborul Puterilor Ceresti celor fara de trup, ca mai presus de toate sa ne dea noua harul iubirii atotcuminecatoare si buze vrednice a proslavi, dimpreuna cu corurile cele ingeresti, pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Treimea cea de-o-fiinta si nedespartita, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Alta rugaciune catre paznicul cununiilor

Sfinte Arhanghel Rafail, biruitorul lui Asmodeu si paznicul cununiilor, aripa ta ocrotitoare intinde-o peste mine si peste casa mea, pune pe fuga raul care-mi da tarcoale, iar pe cele bune inlesneste-mi-le mie, ca unul ce ai putere dinaintea lui Dumnezeu si iubitoare mila pentru tot sufletul aflat in nevoie.

Cela ce rugaciunile le porti dinaintea Tronului Slavei, poarta si rugaciunea aceasta a mea si mijloceste pentru mine la Hristos, Domnul indurarilor, ca sa ma scape de necaz, de tulburare, de indoiala, de deznadejde, de toata slabiciunea si de toata neputinta cea dinlauntru sau cea din afara, sa ma uneasca intr-un duh de iubire si de pace cu toti cei apropiati mie, si binecuvantarea Lui sa fie peste casa mea, in ceasul acesta si in toate zilele vietii mele.

Asa, Voievoade al Puterilor Ceresti, de veghea ta nu ma lipsi, si de la mine nu te departa, si fii intelegator nevredniciei mele, calauzindu-ma spre indreptare, dimpreuna cu toti ai mei, ca bucurandu-se inima mea intru cele de sus, cu ingerii sa cante: Sfant, Sfant, Sfant este Domnul Dumnezeul nostru; pline-s cerul si pamantul de marirea Sa. Amin.

NOTA: Sfantul Arhanghel Rafail este, conform traditiei, vindecatorul celor bolnavi si calauzitorul tainic al celor ce calatoresc cu treburi si cu griji, precum si ocrotitorul nuntii si al dragostei conjugale.



Sfantul Arhanghel Rafail, pazitorul cununiilor









Imagini pentru arhanghelul rafael


Sfantul Arhanghel Rafail este un inger din ceata arhanghelilor (a opta ceata ingereasca). El este cinstit mai ales ca vindecator al celor bolnavi, calauzitor tainic al celor ce calatoresc si ocrotitor al celor casatoriti, care traieste in frica de Dumnezeu. El este sarbatorit de Biserica Ortodoxa, impreuna cu Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, in ziua de 8 noiembrie.

In limba ebraica, numele sau, compus din cuvintele "Rafa" si "El", inseamna "Domnul Vindecatorul" sau "Dumnezeu este Cel care vindeca". Pe langa "Cartea lui Tobit", in care acest arhanghel indeplineste un rol principal, el mai este amintit si in scrierea apocrifa "Cartea lui Enoh", precum si in traditia islamica.

"O, arhanghel cu intreit dar, care ranile ni le vindeci, care pasii ni-i indrepti, care cununiile ni le pazesti, cerceteaza-ne la vremea nevoilor noastre, ca pe Tobit cel tare in credinta tamaduindu-ne, ca pe Tobie cel cu buna nadejde calauzindu-ne, ca pe Sara cea curata in iubire dezlegandu-ne, si cere pentru noi de la Mantuitorul Hristos iertarea pacatelor noastre si cetatenia Ierusalimului ceresc, unde, laolalta cu ingerii si cu sfintii, sa ne invrednicim a canta: Aliluia!"

Imagini pentru arhanghelul rafael

Sfantul Arhanghel Rafail

Arhanghelul Rafail este amintit in "Cartea lui Tobit", din Vechiul Testament, unde este prezentat ca si ocrotitor si indrumator intelept al dreptului Tobie, in drumul sau spre casa lui Raguel, pentru a lua de sotie pe Sara. Cand se descopera pe sine lui Tobie, acest arhanghel spune: "Eu sunt Rafail, unul din cei sapte Sfinti Ingeri, care ridica rugaciunile sfintilor si le inalta inaintea slavei Celui Sfant" (Tobit 12, 15).

Sfanta Scriptura da marturie de necontestat despre faptul ca dumnezeiestile puteri ceresti comunica neincetat cu lumea oamenilor. Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie ne descopera care sunt numele celor sapte Sfinti Arhangheli, capetenii ale puterilor ceresti, dupa cum urmeaza: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Iegudiil si Varahiil.

In iconografie, Sfantul Rafail este infatisat tinandu-l pe Tobie de mana si indrumandu-l pe cale, in timp ce Tobie tine in mana pestele cel pescuit in raul Tigru. Adesea, arhanghelul tine in mana un vas medical din alabastru sau o cadelnita, ca semn al tamaduirilor daruite de Dumnezeu celor credinciosi.

"Tainice Voievod al ingerescului Sobor, mai marele tamaduitorilor, calauzitorul celor pribegi si paznicul cununiilor, Sfinte Arhanghele Rafail, ca unuia ce intru mare cinste te afli, in randuiala cetelor celor de sus, din prea putinul vredniciei noastre, cu nadajduitorul glas al credintei celei dreptmaritoare, cantare de lauda iti aducem tie, zicand: Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!"

Imagini pentru arhanghelul rafael

Arhanghelul Rafail, in "Cartea lui Tobit"

"Cartea lui Tobit", scrisa pe la inceputul secolului al II-lea i.Hr, prezinta istoria a doua familii, a lui Tobit si a lui Raguel, ambele deportate in Asiria. In robie fiind, cele doua familii se straduiau sa respecte Legea lui Dumnezeu, chiar daca aveau de rabdat multe greutati.

Tobit era orb si suferea pentru ca nu mai putea savarsi toate acele fapte bune cu care era obisnuit, familia sa la saracie, iar sfarsitul ii era aproape. La randul sau, Raguel suferea pentru fiica lui, Sara, care nu se putea casatori, caci toti cei sapte miri care venisera, pe rand, in casa lui, au murit mai inainte de a fi savarsita Nunta.

Fiind auzita rugaciunea amandurora, inaintea slavei lui Dumnezeu, citim: "Si atunci, Rafail a fost trimis sa-i vindece pe amandoi: sa ridice albeata lui Tobit, ca sa vada cu ochii sai lumina lui Dumnezeu, si sa dea pe Sara, fiica lui Raguel, de sotie lui Tobie, fiul lui Tobit, legand pe Asmodeu, duhul cel rau, caci Tobie era menit s-o mosteneasca" (Tobit 3, 17).

La un moment dat, aducandu-si aminte de niste bani, dati spre pastrare unei rude, care locuia in Raghesul Mediei, batranul Tobit l-a trimis pe fiul sau, anume Tobie, spre a-i lua inapoi. Fiind tanar si neincercat, Tobie si-a ales drept insotitor de drum un barbat credincios, numit Azaria, care era, de fapt, arhanghelul Rafail. Pe tot parcursul calatoriei, Tobie a ascultat intocmai sfaturile celui pe care il credea om de rand.

Pe drum spre Raghesul Mediei, cei doi calatori au oprit in casa lui Raguel, iar arhanghelul Rafail, in chipul lui Azaria, i-a spus lui Tobie sa o ia de sotie pe fiica lui Raguel, anume Sara. Desi era cunoscut faptul ca Sara nu se putea casatori, caci toti cei sapte miri care venisera pana atunci, pe rand, in casa lui Raguel, au fost omorati de un duh necurat, mai inainte de a fi savarsita Nunta, tanarul Tobie a ascultat de sfatul arhanghelului si s-a incredintat pe sine in purtarea de grija a lui Dumnezeu.

Toti cei sapte miri fusesera ucisi de Asmodeu, adica de demonul curviei, care ii si stapanea. Moartea lor arata puterea ucigatoare a acestei patimi. La randul ei, dimpotriva, Sara reprezinta curatenia feciorelnica, precum ea insasi marturiseste, inaintea lui Dumnezeu, zicand: "Tu stii, Doamne, ca sunt curata, ca nici un barbat nu s-a atins de mine si ca nu mi-am necinstit numele, nici numele tatalui meu, in pamantul robiei mele" (Tobit 3, 14-15).

Sfatul ingerului, catre Tobie, a fost acesta: "Cand va trebui sa te apropii de ea, ridicati-va amandoi si sa strigati catre milostivul Dumnezeu, si El va va mantui si va va milui. Nu te teme, caci ea este menita din veac pentru tine si tu o vei mantui, si ea va merge cu tine, si stiu ca vei avea de la ea copii." Si ascultand Tobie acestea, a iubit-o si sufletul lui s-a lipit de ea foarte" (Tobit 6, 18-19).

Tobie a luat-o pe Sara, a intrat in camera de nunta si, la indemnul ingerului, a afumat camera si s-au rugat impreuna. Acest gest tainic trimite spre curatia feciorelnica a celor doi si spre rugaciunea lor, care se inalta catre Dumnezeu, precum citim:

"Cand au ramas numai amandoi in camera, Tobie s-a sculat din pat si a zis: "Scoala, soro, sa ne rugam ca sa ne miluiasca Domnul!"Si a inceput Tobie a zice: "Binecuvantat esti Tu, Dumnezeul parintilor nostri, si binecuvantat este numele Tau cel sfant si slavit intru toti vecii! Sa Te binecuvanteze pe Tine cerurile si toate fapturile Tale! Tu ai facut pe Adam si Tu ai facut pe Eva, femeia lui, pentru a-i fi ajutor si sprijin, si din ei s-a nascut neamul omenesc. Tu ai zis: "Nu este bine sa fie omul singur; sa-i facem un ajutor asemenea lui." Si acum, Doamne, nu placerea o caut, luand pe sora mea, ci o fac cu inima curata. Binevoieste deci a avea mila de ea si de mine si a ne duce impreuna pana la batranete!" Si a zis si ea cu el: "Amin!" Apoi, au dormit amandoi linistiti, in noaptea aceea" (Tobit 8, 4-9).

Imagini pentru arhanghelul rafael
Simtind curatia celor doi miri, precum si rugaciunea acestora, demonul cel rau al desfranarii, anume Asmodeu, "a fugit în părţile de sus ale Egiptului, iar îngerul l-a legat" (Tobit 8, 3). Leacul impotriva desfranarii este curatia feciorelnica, pe care o pot avea si cei casatoriti. Trairea dupa voia lui Dumnezeu, pastrand randuiala firii, nu afecteaza curatia mirilor.

Prin mijlocirea Sfantului Arhanghel Rafail, in chipul unui oarecare Azaria, batranul Raguel isi vede fata casatorita, Sara capata un sot credincios, Tobie isi ia pentru sine o femeie cu frica de Dumnezeu, iar Tobit isi recapata vederea.

Cand batranul Tobit a vrut sa-l rasplateasca pe Azaria, pentru osteneala, acesta și-a aratat adevarata sa infațișare, zicand: "Eu sunt Rafail, unul din cei sapte Sfinti Ingeri, care ridica rugaciunile sfintilor si le inalta inaintea slavei Celui Sfant. Nu va temeti! Pace veti avea! Binecuvantati pe Dumnezeu in veac! Caci eu n-am venit de voia mea, ci dupa voia Dumnezeului nostru, de aceea sa-L si binecuvantati in veac" (12, 15-18).

"Iubirea se trece prin foc, dar ramane nemistuita; in trup se pogoara, dar in inalt vesniceste; pe Cruce se spanzura, dar sta mortii biruitoare. Iar noi chipul lui Dumnezeu in cugetul inimii purtandu-L, asemanarea cu El in iubire ne-o lucram. De aceea, Celui ce este Iubire si dupa Care toate se cer, ne cerem si noi, in suflet si-n trup deopotriva, cu ingerii si cu sfintii duhovniceste cantand: Aliluia!" (Acatistul Sfantului Arhanghel Rafail. Condacul 10).


joi, 3 noiembrie 2016

Uleiul esential de geranium



Imagini pentru Uleiul esential de geranium



Uleiul esential de geranium sau muscata, are un parfum dulce, floral, care calmeaza si relaxeaza corpul si mintea. Acesta era folosit de catre egipteni in special pentru ingrijirea pielii.

De ceva vreme este folosit si in cosmeticele pentru combaterea ridurilor, hidratarea pielii uscate si/sau uleioase ori estomparea altor imperfectiuni ale pielii. In prezent aceasta substanta utila este prezenta ca ingredient intr-o gama foarte variata de produse cosmetice, de la parfumuri de top si pana la cosmetice pentru intretinerea tenului sau combaterea acneei.

Este foarte eficient in dereglarile hormonale; uleiul de muscata normalizeaza echilibrul hormonal, ameliorand sindromul premenstrual; este indicat femeilor la menopauza, Actiunea lui este benefica in diverse patologii ginecologice. Previne retinerea de lichid in organism, este util in migrene, dismenoree, crize hipertonice, edeme si obezitate. Datorita capacitatii de a stimula circulatia limfei si de a elimina toxinele, uleiul de muscata actioneaza perfect impotriva celulitei. In plus, contribuie la combaterea infectiei, indeosebi a organelor respiratorii.

Uleiul esential  de geranium confera un miros foarte placut femeilor pentru perioade lungi de timp. Avand si certe proprietati antibacteriene, uleiul de geranium nu va genera insa efectele secundare ale deodorantelor antibacteriene artificiale, fiind totusi vorba despre un produs natural, care se impaca de minune cu pielea noastra.

Este un excelent echilibrant pentru sistemul nervos fiind, de asemenea, eficient pentru tratarea afectiunilor legate de anxietate, depresie si tensiune nervoasa.

Este recomandat ca tratament pentru varice si hemoroizi. Opreste sangerarile si stimuleaza sistemul limfatic.

Proprietatile cicatrinzante il recomanda pentru a fi folosist in arsuri, plagi, fracturi, degeraturi, dermatite, stomatite, zona zoster, ulcere. Totodata este recomandat diabeticilor deoarece regleaza glicemia.Previne proliferarea celulelor canceroase, inlatura spasmele vaselor cerebrale, tonificandu-le, stimuleaza functiile hepatica si pancreatica, manifesta efect antimicotic si antiparazitar.

Energia uleiului: Predispune la tandrete. Contribuie la refacerea pierderilore nergetice cauzate de rivalitatea in dragoste. Inlatura complexul de inferioritate si dependenta de pareri straine.

Imagini pentru Uleiul esential de geranium

Tusea

În sezonul rece, tusea este printre cele mai frecvente simptome.

Fie că prevesteşte o răceală, fie o infecţie acută a căilor respiratorii, tusea poate cauza probleme dacă nu este tratată la timp.

Tusea poate fi: umedă (cu expectoraţie), seacă (fără expectoraţie) şi mixtă.

Tusea umedă este o tuse "din piept"  şi apare ca un mecanism reflex de expulzare a factorilor iritativi printr-o secreţie abundentă de mucus. Se întâlneşte frecvent în bolile inflamatorii (astm, sinuzite recurente, BPOC, insuficienţă cardiacă).

Tusea seacă este o tuse "din gât", iritantă şi fără mucozităţi, ce trebuie calmată şi încurajată, nu inhibată. Se întâlneşte în alergii, TBC, afecţiuni ORL sau cardiace, carenţe cronice de fier.

Tusea mixtă apare ca o consecinţă a unui tratament incomplet, în diverse stadii ale vindecării.

Remedii naturiste pentru tusea seacă

 Tusea seacă are nevoie în primul rând de remedii calmante şi emoliente. Se recomandă sirop din extract de cimbrisor, sirop de ridiche neagră cu miere, grindelia, ceai scai vânăt

 Sunt preferate dezinfectantele locale pe bază de salvie, clorhexidină, albastru de metilen, între administrările de sirop pentru calmarea iritaţiei gâtului.

 Se apelează la antiinflamatoare locale sub formă de spray pe bază de propolis pentru acţiunea bactericidă şi fungicidă; cu aceleaşi proprietăţi sunt şi extractul de carpen, caprifoi  şi coacăz negru.

 Se urmăreşte reducerea procesului inflamatoriu cu ajutorul antiiflamatoarelor sistemice.
 Pentru inhibarea dezvoltării microbiene, sunt recomandaţi agenţi de igienizare şi decongestionare precum serul fiziologic hiperton, picături nazale uleioase (vitaminele A, E, ulei pin, brad) şi extract de pelargonium oral.

Remedii naturiste pentru tusea umedă

Pentru a încuraja expectoraţia mucusului, tusea umedă are nevoie de expectorante, precum ambroxol, guaiafenezină şi bromhexin.

Tratamentul poate continua şi cu fluidificatoare precum acetilcisteină (nu în astm), carbocisteină, extract ciuboţica – cucului.

Pentru efect calmant, decongestiv, mucolitic se recomandă siropuri cu extract de iederă, nalbă, sovarv, tei, dar şi ulei volatil pelargonium şi pătlagină, pin, brad, lemn-dulce.


Atenţie! Ne adresăm medicului când tusea noastră prezintă nişte particularităţi:



este însoţită de febră şi transpiraţii excesive în timpul nopţii

apare dificultate la respirat, cu wheezing fără a face efort şi fără a ceda cu tratamentul menţionat în maximum 3 săptămâni

persoana se încadrează în categorii de vârstă expuse: copii, vârstnici,gravide

tusea este cu sânge

sputa este colorată (galben, verde, gri,etc)

există pierderi în greutate

persoana care tuşeşte este fumătoare

tusea apare în timpul unui tratament pentru afecţiune cronică (astm, BRGE, alergii cronice, HTA, migrene, glaucom)

vineri, 19 februarie 2016

Ce se întâmplă dacă mănânci usturoi încolţit !

De obicei, usturoiul încolţit este considerat stricat şi de regulă ajunge direct în coşul de gunoi. Deşi unele legume care încep să încolţească, aşa cum sunt cartofii, pot fi periculoşi pentru că eliberează substanţe toxice care dăunează omului, nu este şi cazul usturoiului.



Un studiu finanţat de Institutul korean de planificare şi evaluare tehnologică, publicat în Revista ACS de chimie agricolă şi alimentară a arătat că usturoiul încolţit are proprietăţi mai puternice antioxidante decât confratele sau mai tânăr şi verde. 

Cercetătorii ştiu că, pe măsură ce seminţele încolţesc şi devin plante, în decursul procesului acestea produc anumiţi compuşi care protejează plantă de agenţi patogeni.

"Plantele sunt foarte vulnerabile la atacul bacteriilor, al viruşilor şi insectelor în timpul încolţirii. Acest lucru le determină să producă o varietate de substanţe denumite fito alexine pentru a le proteja. Majoritatea sunt toxice pentru microorganisme şi insecte, dar benefice pentru oameni", a spus cercetătorul Jong-Sang Kim.

Grupul de cercetători condus de Kim a emis supoziţia conform căreia un proces similar are loc la încolţirea vlăstarilor din căţeii vechi de usturoi.

Au descoperit că extrasele de usturoi încolţit de cinci zile au cea mai mare activitate antioxidantă, în timp ce extrasele din usturoiul crud au activitatea antioxidantă cea mai scăzută.

Mai mult decât atât, încolţirea a modificat profilul metabolic al usturoiului. Profilul metabolic al usturoiului încolţit de cinci-şase zile era diferit de cel încolţit de patru zile sau mai puţin.

Cercetătorii au concluzionat că încolţirea poate fi o metodă viabilă prin care potenţialul antioxidant al usturoiului este mărit, deşi nu au putut explică cu exactitate mecanismele implicate.

Usturoiul încolţit conferă proprietăţi antiinflamatorii dovedite, creşte capacitatea de a stimula imunitatea şi de a proteja contra bolilor cardiovasculare, şi are abilitatea de a ucide 14 tipuri de celule canceroase. Un compus bogat în sulf prezent în usturoi, denumit alicina, este eficient contra bacteriilor, viruşilor, ciupercilor şi paraziţilor, fără efecte secundare toxice.

joi, 18 februarie 2016

Sindromul Hemolitic-Uremic.

Sindromul hemolitic-uremic (SHU) este cea mai frecventa cauza de insuficienta renala acuta la copii, avand predilectie pentru grupa de varsta 7 luni - 6 ani. El se caracterizeaza prin triada trombocitopenie, anemie hemolitica microangiopatica si uremie.

SHU este o afectiune cu un tablou clinic polimorf, ce poate varia de la forme subclinice la forme amenintatoare de viata.

frunzulitaEtiologie:

SHU se clasifica in:

1. SHU asociat cu boala diareica (D+ SHU);

2. SHU neasociat cu boala diareica (D- SHU).

Aceste doua forme se deosebesc atat prin etiologie cat si prin tablou clinic si prognostic.

Majoritatea cazurilor de D+ SHU sunt precedate de o infectie enterica cu Escherichia Coli, serotipul O157:H7, ce produce verotoxina Shiga. Rezervorul pentru aceasta bacterie este tractul intestinal al animalelor domestice, iar transmiterea se realizeaza prin intermediul produselor de carne nepreparate termic corespunzator si al laptelui nepasteurizat. S-au raportat epidemii ca urmare a scaldatului in ape contaminate. 

Mai rar, sunt incriminati alti agenti etiologici bacterieni (Shigella, Salmonella, Campylobacter, Streptococcus pneumoniae, Bartonella) sau virali (Coxsackie, Echo, influenza, varicela, Epstein-Barr, HIV).

D-SHU apare la pacienti cu afectiuni maligne, LES, dupa transplant, dupa anumite medicamente.

Fiziopatologie: 

La nivelului capilarelor endoteliate apare edem si se formeaza microtrombi. Scade rata de filtrare glomerulara si se instaleaza insuficienta renala. La trecerea prin capilarele glomerulare ingustate, hematiile sunt fragmentate, ceea ce conduce la aparitia anemiei hemolitice microangiopatice. 

Trombocitopenia este consecinta distructiei plachetare la nivelul capilarelor glomerulare ingustate. Alte mecanisme care intervin sunt consumul crescut, sechestrarea in ficat si splina si agregarea intrarenala. Sunt implicate si anomalii ale factorilor de agregare plachetara.

Manifestari clinice: 

D+ SHU este precedat de un episod de gastroenterita cu febra, varsaturi, dureri abdominale, si scaune diareice, cel mai adesea sanghinolente. D- SHU poate fi precedat de o infectie acuta de cai respiratorii superioare.

Dupa 5-10 zile de la debutul gastroenteritei, se instaleaza brusc:

• Paloare
• Iritabilitate, letargie
• Convulsii
• Oligurie - anurie
• Edeme
• Hepatosplenomegalie
• Hipertensiune arteriala
• Leziuni petesiale, purpurice si sangerare la locurile de venopunctie.

Probe paraclinice:

Analizele de laborator arata:

1. Hematologie:

• Trombocitopenie severa <50000/mm3;
• Anemie severa (Hb 5-9 g/dl);
• Haptoglobina serica scazuta;
• Prezenta de schizocite pe frotiul de sange periferic ;
• Reticulocitoza usoara;
• Test Coombs negativ;
• Leucocitoza: pana la 30000/mm3, cu deviere la stanga a formulei leucocitare ;
• PT si APTT sunt normale;
• PDF sunt crescuti;
• Fibrinogenul seric este normal sau crescut. 

2. Biochimie:

• Retentie azotata: valori crescute ale creatininei si ureei serice ;
• Bicarbonat seric scazut ;
• Hiponatremie (de dilutie);
• Hipo/hiperpotasemie;
• Hiperfosfatemie;
• Hiperuricemie;
• Hipoproteinemie si hipoalbuminemie usoare;
• Hiperbilirubinemie;
• Transaminaze crescute;
• LDH crescut;
• Trigliceride serice crescute. 

3. Examen urina:

• Proteinurie usoara;
• Hematurie usoara. 

4. Examen scaun:

• Coprocultura: pune in evidenta rareori agentul etiologic dupa o saptamana de la debutul episodului diareic.

Diagnostic pozitiv: 

SHU trebuie suspicionat cand ne aflam in fata unui copil cu insuficienta renala acuta. Istoricul tipic, tabloul clinic si modificarile analizelor de laborator pun diagnosticul in majoritatea cazurilor.

Diagnostic diferential: 

• Lupus eritematos sistemic;
• Hipertensiunea maligna;
• Tromboza bilaterala de vena renala.


Complicatii:

1. Renale: insuficienta renala.
2. SNC: tulburari de comportament sau de somn, retard mental, convulsii, deficit motor focal, atrofie optica, cecitate corticala, coma.
3. Endocrine: diabet zaharat insulinodependent.
4. Cardiace: insuficienta cardiaca congestiva, pericardita,  hipertensiune arteriala, aritmii.
5. Gastrointestinale: necroza intestinala, invaginatie, hepatita, insuficienta pancreatica exocrina.

Tratament:

Tratamentul SHU este unul suportiv: 
• nutritie adecvata, 
• mentinerea echilibrului hidroelectrolitic si acidobazic, 
• controlul hipertensiunii arteriale, 
• instituirea precoce a dializei,
• transfer de masa eritrocitara pentru a mentine Hb>7g/dl,
• transfer de masa plachetara in caz de sangerare,
• tratamentul prompt al complicatiilor.

Antibioticele trebuiesc evitate in gastroenterocolita acuta cauzata de E. Coli O157:H7, deoarece ele pot precipita SHU.


Prognostic: 

Masurile suportive descrise mai sus au redus semnificativ mortalitatea in D+SHU la mai putin de 10%. LA 9% dintre supravietuitori se instaleaza insa insuficienta renala cronica. 

Factori de prognostic nefavorabil:

• Numar mare de leucocite la debut;
• Gastroenterita severa;
• Colita hemoragica grava cu prolaps rectal sau gangrena colonica ;
• Anurie prelungita;
• Proteinurie persistenta;
• Afectare multiorganica.

D+ SHU are un prognostic mai bun decat D-SHU.

Pacientii necesita supraveghere pe termen lung deoarece complicatiile (insuficienta renala cronica, hipertensiune, proteinurie) pot sa apara dupa un  interval liber foarte variabil (pana la 20 de ani).


docmeufrunza
CITAT DIN

DIAREEA ACUTA LA COPIL.

Prof.Dr. Maria Condor
Profesor Consultant UMF Cluj Napoca

Dr.Doina Luca
Medic Primar M.G., DMU X Cluj Napoca



 I. Gradul de urgentã 

 depinde de gradul de deshidratare si de vârsta copilului . Medicul de familie poate trata la domiciliu o mare parte din cazuri, spitalizarea fiind indicatã:
 în caz de deshidratare gr. II si II/III;
 indiferent de gradul de deshidratare, când existã intolerantã digestivã severã sau vãrsãturi care nu permit administrarea peroralã a lichidelor;
 orice persistentã a diareei si/sau agravarea pierderii în greutate dupã 48 de ore de tratament;
 când pãrintii nu pot asigura tratamentul corect;
 în caz de suspiciune a unei infectii entero-invazive la nou-nãscut si sugarul mic.

 2. Mesaje 

 Se acordã o atentie deosebitã sugarului deoarece existã posibilitatea instalãrii rapide a deshidratãrii severe cu consecinte hemodinamice si evolutie gravã
 În cazurile la care se suspecteazã etiologia bacterianã se recolteazã coprocultura înainte de initierea tratamentului.
 O atentie deosebitã se va acorda copiilor cu spitalizare recentã în antecedente, la care existã pericolul infectiei nosocomiale, precum si nou-nãscutului care prezintã scaun cu aspect de infectie cu florã enteroinvazivã (pericol de diseminare).
 Se va cãuta sistematic un focar extradigestiv infectios la sugarii cu diaree acutã febrilã.
 Profilaxia diareei la sugar se va face în primul rând prin alimentatie naturalã.
 Sugarul cu diaree trebuie urmãrit îndeaproape clinic si bacteriologic.

 3. Confirmarea clinicã a diagnosticului 

 Aparitia scaunelor diareice poate fi precedatã de o perioadã prodromalã de 1-2 zile, în care copilul prezintã anorexie, vãrsãturi, schimbarea comportamentului (agitatie, indispozitie), meteorism abdominal, eritem fesier.

 Aparitia scaunelor frecvente, uneori apoase alteori cu mucus, puroi, chiar sânge precizeazã diagnosticul.

 Aspectul scaunelor si manifestãrile clinice pot sugera o anumitã etiologie:

- Gastro-enteritele virale (Rotavirusuri), apar mai frecvent în anotimpul rece, se pot asocia cu simptome respiratorii. Scaunele sunt lichide sau gleroase cu mucus si sânge, precedate frecvent de vãrsãturi si febrã. - Boala este autolimitatã (5-6 zile), poate avea o evolutie gravã la imunocompromisi. La 5-10% din cazurile cu infectie cu rotavirus, poate apare intolerantã secundarã pentru lactozã. 

- În gastro-enteritele bacteriene aspectul scaunelor si simptomelor asociate diferã în functie de etiologie.

- Diareea “simptom”al unei infectii extradigestive (ORL, respirator, urinar) este recunoscutã prin existenta semnelor bolii de bazã. 

- Diareea prin greseli alimentare se bazeazã pe anamnezã. Anamneza la un caz cu diaree va preciza : aspectul scaunelor, eventuale schimbãri calitative si cantitative în alimentatie, eventuale cãlãtorii sau spitalizãri recente, anchete epidemiologice, semne asociate (vãrsãturi, febrã, modificãri de comportament, sete accentuatã). Pentru diagnostic este foarte utilã aprecierea de cãtre medic a scaunului. 

- Semnele de gravitate ce trebuie cercetate sunt :

 semnele de deshidratare (turgor diminuat, pliu cutanat lenes, mucoase uscate, ochi înfundati în orbite, fontanelã deprimatã);
 tulburãri nervos-centrale si circulatorii, sunt semne de gravitate extremã ce traduc o pierdere în greutate de peste 10% si impun internarea de urgentã a copilului.

4. Examinãri paraclinice de primã intentie

- Coprocitograma - prin frotiu colorat cu albastru de metilen pentru PMN si celule epiteliale. (Se pune o cantitate micã de scaun - preferabil mucus - pe o lamã si se amestecã cu 2 picãturi de albastru de metilen 1%. Se acoperã cu o lamelã si se citeste la microscop dupã 2 minute. În 90% dintre infectii cu Salmonella, Shigella se gãsesc polinucleare în scaun. 
- Coproculturã, examen copro-parazitologic.


5. Protocol de tratament

- implicã rehidratarea, diete, tratamentul antiinfectios si simptomatic; 


 Rehidratarea
În absenta semnelor de deshidratare mãsurile dietetice sunt suficiente. 

- În caz de deshidratare moderatã (pierdere în greutate sub 7%) se recurge la rehidratarea oralã cu sãruri de rehidratare completã pe parcurs cu produsele dietetice. 

- Cantitatea de lichide necesarã este: 
    între 1-5 luni- 180-200 ml/kg în primele 24 ore;  - 150-180 ml/kg/24 ore ulterior. 
    peste 5 luni   - 150-170 ml/kg în primele 24 ore  - 120-140 ml/kg/24 ore ulterior. 

Lichidele de rehidratare trebuie sã aibã temperatura mediului si se administreazã în cantitãti mici si repetate în primele 6 ore (20 ml la 15 minute) cu lingurita sau biberonul. Ulterior, cantitatea de lichide administratã/masã se creste progresiv.

- Schema dieteticã este adaptatã:

 - formei clinice de boalã; 
 - vârstei copilului; 
 - alimentatiei pe care a primit-o înainte de îmbolnãvire.
- Este importantã realimentarea precoce pentru a mentine balanta nutritionalã pozitivã si pentru protectia mucoasei intestinale distrusã de un post prelungit. 
- La copilul în vârstã de sub 4 luni, alimentat natural, cu formã usoarã sau medie de diaree, dupã o terapie hidricã de 4-6 ore si eventual o scurtã dietã de tranzitie cu supã de morcovi sau decoct de orez, copilul se pune la sân; durata suptului poate fi initial mai scurtã, completarea laptelui putându-se face cu solutia de rehidratare, supã de morcovi sau decoct de orez. Existã autori care nu indicã suprimarea suptului pe tot parcursul evolutiei bolii. 
- La copilul în vârstã de sub 4 luni, alimentat artificial, în primele 4-6 ore se administreazã solutie de rehidratare si/sau supã de morcovi, decoct de orez. Dupã aceastã perioadã se începe realimentarea cu un preparat de lapte adaptat diluat cu decoct de orez 1/2 în prima zi, 2/3 în a doua zi si complet a treia zi. 
- La copilul în vârstã de peste cinci luni, se administreazã sãruri de rehidratare în ceai sau decoct de orez în primele 3-6 ore, ulterior se face realimentarea cu preparate din brânzã de vaci, carne, cereale, orez, fructe (mãr, banane), vegetale (morcovi, cartofi) în functie de vârstã. Laptele se introduce dupã 3 zile, initial diluat, ulterior complet (dupã cinci zile). 
- La copilul în vârstã de peste un an, dupã o scurtã dietã hidricã (ceai, solutie de rehidratare) se realimenteazã cu preparate de brânzã, orez, cereale, fructe, vegetale.
- Tratamentul antiinfectios - este necesar foarte rar. În majoritatea enteritelor infectioase nu sunt demonstrate avantajele antibioterapiei. 

 În salmonelloze tratamentul antiinfectios este contraindicat (prelungeste starea de purtãtor ), cu exceptia urmãtoarelor situatii :

 diareea profuzã cu febrã înaltã;
 la copii cu imunodeficientã;
 la sugarul mic;
 în formele sistemice.
Se utilizeazã : 
- Ampicilinã  100 mg/kg/24 ore 
- Amoxicilinã  50 mg/kg/24 ore - 4-5 zile 
- Cotrimazol  12-15 mg/kg/24 ore
 În alte infectii bacteriene, la nevoie (evolutie trenantã, vârstã micã, manifestãri sistemice) se va administra : 
- inf. cu Shighella 
         - Ampicilinã   100 mg/kg/24 ore 
        - Cotrimazol   12-15 mg, Trimetropim  -   4-5 zile 
- inf. cu Campylobacter - Eritromicinã  20-40 mg/kg/24 ore - 7-10 zile 
- inf. cu E. coli enteropatogen - Colimicin  8-15 mg/kg/24 ore în trei prize - 3-5 zile 
- inf. cu Giardia lamblic 
             - Furazolidon   7mg/kg/24 ore - 7 zile 
            - Metronidazol   15 mg/kg/24 ore - 5 zile

În diareea “simptom” - este necesarã terapia bolii de bazã. 
La copii cu vãrsãturi, pe lângã dietã se poate administra Metoclopramid  0,8 mg/kg/24 ore - în 3 prize. 
Când temperatura depãseste 38o C - se administreazã antipiretice oral.

6. Capcane de evitat 


 În prezenta unui scaun cu sânge atentie la posibilitatea unei invaginatii intestinale !
 La sugarii cu scaune apoase (diaree afecalã) care îmbibã scutecele diareea trece neobservatã înaintea stadiului de deshidratare.