Randuiala inchinarii in biserica

Biserica a stabilit pentru cei care intra in ea anumite randuieli. Putini sunt cei care le cunosc. Prin urmatoarele randuri, nu dorim sa acuzam, ci doar sa trezim interesul fata de adevarul Bisericii.

La intrarea in biserica trebuie sa rostim: "Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis: in casa Domnului voi merge. Iar eu intru multimea indurarilor Tale, Doamne, voi intra in casa Ta; inchina-ma-voi in biserica Ta cea sfanta Doamne, povatuieste-ma cu dreptatea Ta, pentru vrajmasii mei indrepteaza inaintea Ta calea mea, ca fara alunecare sa preaslavesc o Dumnezeire: pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!“.

Dupa ce am intrat in biserica, trebuie sa ne oprim sub policandrul din naos ca sa facem trei metanii. Dupa cele trei inchinari, ne indreptam spre tetrapodul din partea dreapta, pe care se afla icoana hramului bisericii, a sfantului zilei, ori a Invierii. Minunat ar fi ca dupa ce am facut doua metanii, sa rostim troparul sfantului sau al praznicului. Sarutam icoana si mai facem o metanie.

Ajuns la icoana imparateasca a Mantuitorului, pe catapeteasma, rostim urmatoarea rugaciune: "Preacuratului Tau chip ne inchinam, Bunule, cerand iertare greselilor noastre, Hristoase Dumnezeule, ca de buna voie ai primit a Te sui cu trupul pe cruce, ca sa scapi din robia vrajmasului pe cei ce i-ai zidit. Pentru aceasta, cu multumire strigam Tie: toate le-ai umplut de bucurie, Mantuitorul nostru, Care ai venit sa mantuiesti lumea. Amin!“

Sarutam icoanele din dreapta si ne retragem sub policandrul din naos, fara a trece prin fata Usilor Imparatesti. De aici mergem in stanga, la icoana Maicii Domnului, si spunem urmatoarea rugaciune: "Nascatoare de Dumnezeu, ceea ce esti izvorul milei, invredniceste-ne si pe noi milostivirii tale. Cauta spre robul tau cel pacatos. Arata-ti puterea ta, ca totdeauna. Caci nadajduind intru tine iti strigam, cum oarecand ti-a strigat Gavriil, mai marele voievod al celor fara de trup: Fecioara bucura-te!“. Sarutam icoanele din partea stanga si revenim sub policandru, unde facem alte trei metanii.

Daca in biserica sunt prezente in pronaos iconostase, mergem sa ne inchinam la icoanele de acolo. Dupa ce ne-am inchinat in fata acestor icoane, ne indreptam spre sfintele moaste (daca biserica pastreaza sfinte moaste).

La iesirea din biserica, facem trei metanii spre sfantul altar si rostim: "Doamne, Dumnezeul meu, Tie-Ti incredintez toata viata mea si pe Tine Te rog: apara-ma, mantuieste-ma si fa-ma partas indurarii Tale, da-mi indreptare vietii si purtare inteleapta, daruieste-mi sfarsit crestinesc, cinstit si pasnic si ma fereste de toata rautatea si bantuirea potrivnicului. Iar in ziua temutei Tale judecati sa-mi fii bland mie, robului Tau, si sa ma numeri cu oile cele alese de-a dreapta Ta, ca impreuna cu acestea sa Te slavesc in veci. Amin“.

Muntele Tabor - Manastirea Schimbarea la Fata

Manastirea Schimbarea la Fata, de pe Muntele Tabor, este o manastire greco-ortodoxa inchinata acelui eveniment din viata Mantuitorului, prin care oamenilor li s-a aratat lumina necreata a lui Dumnezeu. Muntele Tabor este locul unde "Vechiul este acoperit de Nou, umanitatea de dumnezeire si Legea de Har".Muntele Tabor este unul dintre principale Locuri Sfinte din Israel.

Muntele Tabor - Har Tavor, Itabyrium, Jebel et-Tur, este un deal aflat in capatul estic al Vaii Jezreel, ce se inalta pana la altitudinea de putin peste 500 de metri, in regiunea Galileea de Jos. Aflat la 9 kilometri est de Nazaret si la doar 17 kilometri vest de Marea Galileei, acolo unde incep hotarele lui Isahar si Zabulon, acest deal mai poarta si denumirea de Muntele Schimbarii la Fata a lui Hristos.

Datorita pozitiei sale strategice, pe cel mai important drum antic din zona (Via Maris, din nord-sudul tarii), cat si a inaltimii sale solitare, Muntele Tabor a constituit, inca din timpurile antice, un important loc de aparare. Pe acesta se inalta in acea vreme o mareata fortareata, ale carei ruine se mai vad inca si astazi, pierdute printre vegetatia florala. Fortareata de pe Tabor este cunoscuta inca din vremea Primului si celui de-al doilea Templu iudaic, iar mai apoi in perioada greceasca, romana si cruciata, ajungand treptat in ruina.

Nu toti sunt de parere ca acesta este exact locul in care Hristos a mers cu cei trei ucenici ai Sai. Sunt pareri care sustin ca existenta aici a unui fort de armata ar fi fost o oarecare piedica in alegerea acestui munte drept loc al minunatului eveniment. In vremea Mantuitorului, acest deal numit "munte" ar fi ajuns pustiu, ceea ce a si permis Acestuia sa il foloseasca drept loc de odihna si rugaciune, in momentul Schimbarrii la Fata.

Incepand cu secolul al IV-lea, crestinii vor incepe sa faca adevarate pelerinaje si slujbe pe acest loc, identificand o piatra de aici drept loc al petrecerii maretului eveniment: Schimbarea la Fata. Locul este deosebit de important si pentru iudei, caci pe acesta l-a binecuvantat Moise, zicand: "Pentru Zabulon a zis: Veseleste-te, Zabulon, in caile tale si tu, Isahare, in corturile tale! Chema-vor acestia poporul pe munte si acolo vor junghia jertfele cele legiuite, caci se hranesc cu bogatia marii si cu comorile cele ascunse in nisip." (Deuteronom 33,18-19)

Iudeii identifica acest loc si cu acela in care s-a petrecut lupta dintre Barac si Iabin, pomenita in Vechiul Testament. Pe muntele Tabor s-au adunat barbatii lui Zabulon si Isahar, condusi de Barac si Debora, pentru a ataca ostile lui Sisera. "Si a trimis Debora de a chemat pe Barac, fiul lui Abinoam, din Chedesul Neftalimului si i-a zis: Domnul Dumnezeul lui Israel iti porunceste: Du-te si te suie pe Muntele Tabor si ia cu tine zece mii de oameni din fiii lui Neftali si din fiii lui Zabulon; Iar Eu voi aduce la tine, la paraul Chison, pe Sisera, capetenia ostirilor lui Iabin si carele lui si oastea lui cea multa si-l voi da in mainile tale." (Judecatori 4,6)

Spre deosebire de muntii Nazaretului, acesta este unic in toate caracteristicile sale, atat in cele privind forma, cat si in cele privind structura geologica. Desi arata ca un vulcan stins, acesta nu are nici un element vulcanic. Platoul acestui deal calcaros are o forma eliptica, pantele lui fiind destul de abrupte iar privelistea oferita, mareata. Astazi, doua sate de arabi se inalta la baza Muntelui: Shibli-Umm al-Ghanam, in partea lui estica, si Daburiyya, in cea vestica. Arabii numesc acest deal "Jebel et-Tur, adica "Muntele Muntilor". Tot aici se mai afla si o comunitate de evrei, cunoscuta sub denumirea de Kfar Tavor.

Muntele Tabor - Muntele Sfant al Schimbarii la Fata - a gazduit pe el trei biserici crestine, inchinata maretului eveniment, dupa cum marturiseste un Pelerin Anonim din anul 570. Un alt pelerinj, numit Willibaldus, mentioneaza ca in anul 723, pe Muntele Tabor mai fiinta o singura biserica, inchinata "lui Hristos, lui Moise si lui Ilie". Astazi muntele pastreaza doua manastiri crestine, una ortodoxa si una franciscana. Manastirea greco-ortodoxa este situata in partea nord-estica a muntelui, in varful platoului, in timp ce cea catolica se afla in partea sudica a muntelui.

Manastirea Schimbarea la Fata de pe Muntele Tabor - scurt istoric

Prima mentionare a existentei unei fortarete pe acest munte o avem inca din secolul III i.Hr, cand o armata seleucida s-a asezat aici. In anul 66, locul va fi refortificat de catre Iosif, in cadrul Primei Revolte Iudaice, insa in urmatorul an ea va cadea sub Imparatul roman Vespasian. In anul 348, Episcopul Chiril al Ierusalimului spunea ca pentru el, "Muntele Tabor este cel pe care s-a urcat Hristos, iar nu Muntele Hermon", dupa cum marturiseau unii.

Pana la sfarsitul secolului al IV-lea, pe munte se va fi inaltat deja o biserica crestina. Pana in anul 570, trei biserici bizantine se vor inalta pe munte, sau cel putin o mareata manastire cu trei capele, inchinate lui Hristos, lui Moise si lui Ilie. Pana in secolul al VII-lea, pe Muntele Tabor se inalta deja o puternica manastire fortificata, asociata cu calugarii armeni. In secolul al IX-lea, aici este mentionat un episcop grec.

Muntele Tabor a fost vazut drept maret loc sfant si in perioada cruciatilor, cand aici se aflau o multime de chilii cu calugari sihastri. Un staret latin este numit in aceasta manastire, la putin timp dupa anul 1099. Manastirea greco-ortodoxa a fost pusa sub indrumarea unei comunitati benedictine intre anii 1103-1128. In aceasta vreeme, trei biserici bizantine sau trei simple capele existau inca pe munte.

Armata musulmanilor a atacat si devastat manastirea in anul 1113, insa aceasta va fi reinfiintata peste doi ani, in 1115. La un anumit moment dat, in cadrul secolului al XII-lea, vechea biserica bizantina cu trei abside va fi inlocuita cu o basilica romanica cu trei abside. Aceasta va incadra piatra pe care se crede ca ar fi stat Hristos, in momentul Schimbarii la Fata. In partea nordica si sudica a manastirii se intind cladirile manastirii benedictine, incluzand o capela si o baie.

          

In anul 1183, o parte a armatei lui Salah al-Din a urcat muntele si a pustiit manastirea greceasca, insa nu a reusit sa devasteze si manastirea catolica, puternic fortificata pana in anul 1187. Incepand cu anul 1212, doi conducatori militari Ayyubid (Adil si Mu'azzam Isa) au construit puternice ziduri si fortificatii de jur-imprejurul platoului Muntelui Tabor, avand drept scop supravegherea drumului ce ducea spre Acre. Fortificatia avea 13 turnuri. Dupa un atac aproape reusit al cruciatilor, in anul 1217, Mu'azzam a daramat fortificatiile.

In toata aceasta perioada se pare ca Manastirea Schimbarea la Fata a supravietuit neatinsa, multimi de pelerini continuand sa vine aici spre inchinare si binecuvantare. Muntele Tabor avea sa ajunga din nou in mainile francilor, intre anii 1229 si 1241. In anul 1255, aceasta a fost data in grija Cavalerilor de Malta, insa in anul 1263, sultanul Baybars va distruge biserica manastirii, intreg muntele fiind transformat in parc de vanatoare pentru memeluci.

In secolul al XIV-lea, comunitatea locala crestina se va ocupa cu scoaterea la lumina a ruinelor vechii manastiri de pe Muntele Tabor. In data de 6/19 august, crestinii urcau pe munte cu prapuri si cruci, spre a sluji Sfanta Liturghie, obicei impamantenit peste secole. In anul 1631, Fakhr al-Din a dat franciscanilor dreptul de a locui pe Muntele Tabor, dept recunoscut si de otomani, in cadrul secolelor XVII-XVIII. Franciscanii au locuit in camerele ramase in picioare din vechea cetate, in fosta baie, pana la descoperirea ruinelor bisericii cruciate, in anul 1858. Tot acum incepe si reconstruirea acesteia. In anul 1924 va fi terminata actuala biserica, zidita peste ruinele celei din secolul al XII-lea.

In secolul al XIII-lea, cand manastirea ortodoxa bizantina ajunsese deja cu totul pustie, Arhimandritului Irinarh Roseti, cu metania din manastirea Neamt, i s-a dat de Dumnezeu sa repare aceasta sihastrie. Dupa lungi osteneli si nevointe la mai multe manastiri si schituri in Tara Romaneasca si Moldova, in anul 1843 el a plecat cu ucenicul sau, Nectarie Banul, la Locurile Sfinte si s-au stabilit pe Muntele Tabor. Aici au petrecut impreuna 16 ani, in desavarsita sihastrie si dorire de Dumnezeu, rabdand multe ispite de la oameni si de la diavol.

In anul 1859, al unirii celor doua provincii romanesti, Moldova si Tara Romaneasca, Cuviosul Irinarh Roseti a inceput constructia bisericii Manastirii Schimbarea la Fata a Domnului de pe Muntele Tabor. Ostenitorul arhimandrit si parinte duhovnicesc n-a reusit sa termine aceasta lucrare sfanta, caci s-a mutat la cele vesnice la 26 decembrie 1863, fiind inmormantat in biserica inceputa de el si terminata de ucenicul sau, Nectarie.

Cuviosul Irinarh a fost pretuit si recunoscut ca mare duhovnic si sfant parinte inca din viata. Locuitorii din partile Nazaretului si din Cana Galileei alergau la el pentru sfat, rugaciune si spovedanie, avandu-l la mare evlavie datorita vietii sale, precum si darului vindecarilor cu care fusese inzestrat de Dumnezeu.

Locul de egumen a fost luat de ucenicul sau, ierodiaconul Nectarie Banul. El a terminat manastirea si a mentinut randuiala slujbei in limba romana pana in anul 1890, cand, datorita batranetii si suferintelor, s-a retras la Manastirea Sfantul Sava. In vremea noastra, ctitoria arhimandritilor Irinarh si Nectarie este locuita de calugari greci si apartine canonic de Mitropolia Ortodoxa de Nazaret.

Manastirea Schimbarea la Fata de pe Muntele Tabor - arhitectura locului

Astazi, muntele se poate urca la pas, pe drumul ce serpuieste in curbe stranse panta abrupta sau cu microbuzul. Acum aproape 1.600 de ani, acest drum era extrem de greu de parcurs, peste 4.500 de trepte fiind sapate in piatra muntelui.

Inca si astazi mai pot fi vazute zidurile de secol XIII ce inconjoara varful Muntelui Tabor. Platoul muntelui este impartit intre greco-ortodocsi (nord-est) si romano-catolici (sud-est). In partea vestica a muntelui se afla ruinele fortificatiei lui Iosif. In manastirea latina se ajunge trecand prin Poarta Vanturilor, initial fiind poarta fortaretei lui al-Adil.

Pastrand traditia ascetica, in partea nord-vestica a Muntelui Tabor se afla o Biserica a Sfantului Melchisedec. Numele acesteia se trage de la o traditie din secolul al IV-lea, potrivit careia Melchisedec a petrecut sapte ani in sihastrie, pe acest munte, mai inainte de a se intalni si a-l binecuvanta pe Avraam. Cea mai mare parte a acestei biserici a fost ridicata in secolul al XIX-lea, folosind insa materiale de la o constructie mai veche.

In partea ortodoxa a muntelui se inalta frumoasa manastire ortodoxa. Biserica inchinata Sfantului Prooroc Ilie, construita in anul 1845, este si ea prezenta aici. Aceasta este o basilica cu trei abside si patru nave, partea cea mai de jos a absidei centrale apartinand secolului al XII-lea. Picturile in fresca au fost lucrate in anul 1912.

Biserica centrala a manastirii, inchinata Schimbarii la Fata a Mantuitorului, a fost terminata de construit in anul 1911, dupa cum marturiseste si prima pisanie de pe turnul portii. Deasupra usii manastirii se vede semnul TaFo, adica literele grecesti Tau si Fi, cuvantul "tafos" insemnand "mormant". Cuvantul si simbolul trimit la Sfantul Mormant, acesta fiind un simbol de recunoastere a Bisericii Grecesti.

Muntele Tabor - minunea anuala petrecuta la Schimbarea la Fata

Muntele Tabor aduce anual, inaintea tuturor ochilor, o minune mai putin cunoscuta decat cea care se petrece la Boboteaza, cand Iordanul se intoarce inapoi, sau la Inviere, cand Sfanta Lumina coboara din cer. Cand crestinii sarbatoresc Schimbarea la Fata a Domnului (noaptea dintre 18-19 august) pe Sfantul Munte Tabor, in timpul Sfintei Liturghii, se coboara asupra manastirii ortodoxe, un nor luminos care nu are caracteristicile unui nor obisnuit.

Norul se arata ca fiind lucrarea lui Dumnezeu, el aparand o singura data pe an, intotdeauna in acelasi loc si la aceeasi vreme. Odata cu privegherea ce se face in biserica, din varful muntelui se poate vedea, in directia Nazaretului, o fasie portocalie de nori, miscandu-se intr-un mod unic. Aceasta nu dispare de pe cer pana noaptea tarziu.

In momentul slujirii Sfintei Liturghii, aceasta vine deasupra Muntelui Tabor. In vremea cantarii Imnului Heruvic, norul cu pricina, de o lumina aproape materialnica, incepe sa se asezeze peste manastirea ortodoxa. Din nor se desprinde bucatele de forma unor mici sfere albe, ajungand deasupra turlei bisericii. Aceasta se vede de catre oricine, nimeni neputand contesta prezenta si particularitatile acestui nor unic.

Manastirea Sfanta Ecaterina din Muntele Sinai.

De la Ierusalim pe drumul care trece prin Betania, satul Mariei si al Martei, surorile lui Lazar, cel mort de patru zile si inviat de Domnul ( Hanul Samarineanului milostiv ), istorisire facuta de Sf. Luca, in cap. 10, inainte de a ajunge in Ierihon, spre dreapta, se ajunge la Marea Moarta, o mare sarata in care nu exista vietati.

Tinand drumul drept la Masada, ultima fortareata a evreilor, cucerita de romani, la Arad este un popas, unde pelerinii care trec pe aici pot sa se odihneasca, sa se refaca fizic, dupa ce mai intai au avut de infruntat greutatile pustiului Iudeii. In continuare se ajunge la localitatile Sodoma si Gomora, unde a locuit Lot, nepotul lui Avraam, care a fost vestit de ingeri sa fuga din acel loc in Sigor, deoarece Dumnezeu hotarase sa piarda aceste cetati, fiindca in ele se inmultise faradelegea.

Un sfat important pe care l-au dat ingerii lui Lot, a fost acela ca nimeni din cei ce vor fugi cu el, sa nu se uite inapoi, ca, cel ce se va uita, va muri. Sotia lui Lot, Sara, curioasa, asa cum sunt de obicei femeile, n-a putut sa rabde ca sa nu priveasca inapoi si cand a intors capul ca sa vada cele doua cetati sortite pierii s-a facut din femeie stana de sare. Lasand in urma Marea Moarta, se poate merge spre Marea Rosie, care aminteste de trecerea poporului israelit (Iesire ,14). Despartita in doua de Moise, dupa ce a insemnat-o cu toiagul, formand un zid, de-o parte si de alta, a trecut poporul evreu, cu picioarele neudate, iar carele lui faraon au pierit in valuri. Toiagul lui Moise cu care a despartit in doua Marea Rosie, simbolizeaza Sfanta Cruce, obiectul pe care a fost rastignit Fiul lui Dumnezeu, devenit simbolul crestinatatii.

Soseaua se vede ca o panglica cenusie, paralel cu Marea Rosie situata in stanga drumului. In partea dreapta a directiei de mers, muntii din desertul Sinai, isi scalda poalele in apele golfului Eliot. Este drumul pe care acum doua mii de ani, Familia Sfanta a trecut pt. a scapa de prigoana lui Irod. Inaintand prin nisipurile din pustiul Egiptului, fara pic de vegetatie, se ajunge la manastirea de la poalele muntelui Horeb. Culoarea nisipurilor este diferita de la un loc la altul: cand rosie, cand cenusie, cand alba ca sarea.

Muntii arata ca niste cetati parasite, cu arhitecturi variate si curioase. Pe drum se intalnesc asezari de beduini, un fel de sate de tigani, asezati pe vaile dintre munti, care nu aveau altceva decat cateva oite, sau capre, sau o camila-doua. Se ajunge la granita cu Egiptul si, de la punctul de vama, pana la Sf. Manastire Ecaterina mai sunt 80 de km. Inainte de a se ajunge la manastire, se trece prin locul de tabara, unde Aron, fratele lui Moise, a ramas cu israelitii, in timp ce Moise s-a suit pe muntele Horeb ca sa primeasca Tablele Legii.

In asteptarea lui Moise care a stat patruzeci de zile si tot atatea nopti pe munte, in tabara evreilor s-a adunat aurul si toate bijuteriile si au turnat vitelul de aur, facandu-si un idol. Cand Moise a venit si a vazut ce au facut ei, s-a suparat foarte tare, aruncand Tablele, pedepsind cu moartea pe cei ce au facut aceasta nelegiuire. Locul este marcat cu o bisericuta.

Manastirea Sfanta Ecaterina din Muntele Sinai

Aceasta manastire este un unicat in felul ei. A fost si este manastirea unde se aduna toti pustnicii si sihastrii care traiesc prin crapaturile muntilor din imprejurimi. Ei vin aici in duminici si sarbatori, la praznice mari, ca sa participe la Sfanta Liturghie si sa primeasca Sfanta Impartasanie. De la distanta manastirea nu-si dezvaluie silueta din pricina zidurilor de incinta, foarte inalte, ci doar turlele se vad, cu cat depasesc inaltimea zidurilor.

Intrarea in manastire se face pe o poarta ingusta si joasa, bine ferecata, apoi o alta poarta, tot asa de ferecata ca prima, si numai la anumite ore. Biserica este asezata in pozitie centrala a zidurilor. De jur-imprejur sunt chiliile, cu doua si trei nivele, unde locuiesc calugarii. Terenul fiind in panta se urca si se coboara mai multe trepte, de la o latura la alta a zidurilor de aparare, depinde de directia in care vrei sa mergi. Altarul sfintei biserici este asezat pe rugul pe care l-a vazut Moise arzand, dar nu se mistuia. Acel rug vegheaza si acum. Ramurile lui sunt pe zidul din spatele bisericii, iar radacina in Sfantul Altar.

In Sfantul Altar se afla Sfintele Moaste ale Sfintei Ecaterina. Biserica Sfanta Ecaterina este impodobita cu picturi murale, de mare valoare, cu foarte multe candele agatate de tavan, aproape ca nu se poate vedea partea de sus pictata a bisericii. Cine saruta sfintele moaste ale Sfintei Ecaterina primeste un inel simbol ce are urmatoarea istorie : Ecaterina a fost fiica de mare demnitar roman. A crescut intr-un lux despre care nu se poate vorbi in cuvinte. Era foarte inteligenta si de o frumusete nemaiintalnita. La anii casatoriei, cunostea toata intelepciunea vremii respective. Starea materiala, intelepciunea si frumusetea fizica a facut-o sa fie stapanita de o mandrie diabolica.

Multi tineri de rangul ei au voit sa o ia de sotie dar Ecaterina ii umilea pe toti. Asa procedand nu a gasit, din cei multi cati s-au prezentat ca sa o peteasca, pe nici unul demn de a fi logodnicul ei si deci, sot de viata. Sistemul pe care l-a adoptat, a eliminat pe toti candidatii la casatorie, iar pacatul mandriei a stapanit-o si mai mult.

Asa stand lucrurile, ea se gandea la un logodnic ideal dar modelul acestuia nu l-a intalnit inca printre cei care s-au prezentat ca sa o peteasca. Dumnnezeu care pe toate le plineste si da mana de ajutor pacatosilor, nu o lasa prada vicleanului diavol nici pe frumoasa, inteleapta si indestulata Ecaterina, ca intr-o noapte ea are o vedenie. In aceasta descoperire se facea, ca la ea a venit o Doamna, cu chip ceresc, imbracata cu voal de matase, in culori pe care inca nu le mai vazuse pana atunci, cu Fiul ei de mana, un Tanar stralucitor, care se apropie de ea cu o eleganta nemaipomenita, cu pasi lini, parca zburand, purtati de o adiere de vant si se apropie de patul in care dormea, ingropata in puf.

O clipa se examineaza reciproc, apoi superba Doamna, o intreaba cu o voce angelica, aratand spre Fiul ei: " Iti place de El ?" Ecaterina vedea in acel tanar, chipul desavarsit al logodnicului ei si fara ca sa stea pe ganduri, zise Slavitei Doamne: "Da imi place!" Maica cea frumoasa se intoarse catre Fiul ei, Caruia ii pune aceeasi intrebare: "Dragul Meu tie iti place de aceasta copila?" La care Fiul raspunse: "Nu!" si Fiul se intoarce cu spatele catre tanara fecioara cu dezgust, adaugand si aceste cuvinte "Ca este mandra! Este plina de mandrie!" si indata petitorii au disparut.

Ecaterina s-a desteptat din somn, foarte mahnita, ranita in orgoliul ei, ca pana atunci n-a infruntat-o, n-a umilit-o nimeni asa cum a umilit-o Acest tanar si s-a pus pe plans toata noaptea cat a mai ramas dupa vedenia ei. A doua zi , cu ochii umflati de plans, s-a sculat din pat si mult s-a gandit si s-a framantat, "ce va sa insemne aceasta". Si pentru ca nu putea sa dezlege singura visul, nici pe Cel ce o petise nu l-a cunoscut, isi aduse aminte de un pustnic, ca fiind foarte intelept, si deci numai acela putea sa-i dezlege enigma.

 

Fara sa mai astepte raspunsul altora, s-a echipat corespunzator pt. o asemenea vizita si a plecat cu pasi grabiti spre chilia acelui om al lui Dumnezeu, care nu locuia prea departe de palatul in care locuia Ecaterina cu parintii ei. Era distanta de circa o ora de la ea pana la acel batran, care locuia intr-o padure, langa un izvoras cu apa limpede si rece. Ajunsa la chilia batranelului, ii spuse inlacrimata ceea ce visase cerand de la el dezlegarea visului, deoarece nu avea liniste, de cand o vizitase acea Doamna cu Fiul ei. Batranelul cunostea orgoliul tinerei si o linisteste cu cuvinte potrivite, indemnandu-o sa asculte sfatul lui si daca va asculta, totul va fi bine: "Sa te rogi la Dumnezeu - ii spune crestinul - si sa lepezi mandria care te stapaneste, ca Cel care a venit la tine, este impotriva celor mandrii. Sa te socotesti cea mai nevrednica, cea mai de pe urma fiinta si atunci El are sa te iubeasca."

Fata il dorea pe Acel tanar ideal, nu cu patima unei tinere de seama ei, ci cu totul altfel. Ea nu prea stia cum Il dorea si tocmai acest lucru o impingea si mai mult, sa-L doreasca, sa faca orice, pt. a intra in gratia Lui, ca in nici un chip nu-L mai putea scoate de la inima ei.A plecat de la batran hotarata sa-i respecte sfatul, desi nu se prea potrivea cu gandirea ei. Ecaterina a realizat ca intelepciunea batranului se datora faptului ca era crestin.

 

De cand i-a dat sfaturile acelea, Ecaterina le-a pazit cu multa ravna, a devenit o buna crestina si nu mai era mandra, nu mai avea gandul acela diabolic care o tinea departe de Dumnezeu, se modelase dupa modelul sfintilor si era fericita. Ce mai incoace si incolo, devenise o buna crestina si in aceasta postura se simtea asa cum niciodata nu se simtise. In fiecare seara inainte de culcare, isi facea rugaciunea in taina, sa n-o vada nimeni. Toti ai ei erau impotriva crestinilor. In perioada aceea crestinii erau prigoniti de pagani. Cei care refuzau sa se lepede de credinta erau omorati in chinuri groaznice.

Era constienta Ecaterina de ce o asteapta daca ea devine crestina dar si hotarata in ceea ce facea, de aceea se si ruga si implora pe Acela, sa vina ca nu mai poate rabda intarzierea Lui. Si asa astepta cu ardoare pe mirele ei. Dumnezeu care cunoaste toate, nu S-a lasat mult timp asteptat. Intr-o noapte se arata Marita Doamna, cu Fiul ei, dar de aceasta data totul era mai stralucitor, decat cum fusese prima data si Ecaterina, ca arsa a sarit din pat, cu mult curaj, inflacarata pt. a-L intampina. Fiul o placu de asta data, si dovada ca asa a fost, ii dadu o verigheta pe care El, cu mana Lui, o puse in degetul ei.

 

Ce fericita a fost Ecaterina atunci, este greu a spune in cuvinte, dar a jurat lui Hristos, legatura sfanta, pe viata si pe moarte. Cand s-a desteptat din acest vis, uimirea ei a fost si mai mare, era mai fericita acum decat in vis, vazand ca in deget avea o verigheta. "Deci a fost adevarat !Nu a fost vis ci a fost adevarat! Fiul lui Dumnezeu este Logodnicul meu si acum fac acest legamant inaintea Lui, ca nu ma voi mai desparti de El, chiar daca va fi sa mor!" Mai spusese cineva aceste cuvinte si cand a vazut prin ce suferinte trece Iisus, inainte de cantatul cocosului, cum ii spusese s-a lepadat cu juramant, "ca nu-L cunoaste pe Omul acesta."

Ca sa scurtam povestirea noastra adevarata,- ca este cale lunga si frumoasa- cu Ecaterina nu s-a petrecut asa. Ea a fost hotarata si ceea ce a spus aceea a si facut, primeste pt. Mirele Hristos, moarte de martir. Ingerii ii ridica firavul ei trup, in vazul chinuitorilor si il duc la Sinai, asezat de cuviosii de aici intr-o racla.

Icoanele bizantine

Icoanele bizantine

Dupa reinstaurarea imaginilor, cultul icoanelor care, pe durata crizei iconoclaste, nu incetase niciodata sa fie celebrat in taina in case si in manastiri, a putut sa infloreasca in deplina libertate, in cursul controverselor cu iconofobii se elaborase o doctrina care justifica venerarea imaginilor sfinte si eficacitatea protectiei pe care ele o acordau, chiar si a miracolelor pe care le savarseau. S-a pretins ca ele contineau o parte din " energia" divina. Ele devenira un element al liturghiei. Cu prilejul celebrarii sarbatorilor se expunea o icoana ilustrand evenimentul comemorat, in scopul de a sublinia in ochii credinciosilor, cu toata forta evidentei, semnificatia lor profunda. Numarul icoanelor a sporit deopotriva si in urma favorii crescande de care se bucura cultul sfintilor, atestata si de inflorirea literaturii hagiografice. La Constantinopol, ince-pand cu Ioan Tzimiskes (969-976), o icoana a Maicii Domnului, protectoarea cetatii, a fost purtata in fruntea intrarilor triumfale ale imparatilor.

Stilul icoanelor a evoluat in general paralel cu acela al picturii murale si al miniaturilor. Rarele icoane din a doua jumatate a secolului al IX-lea si din secolul al X-lea care au supravietuit prezinta acel aspect sever pe care il aflam si in mozaicurile din pronaosul Sfintei Sofia de la Constantinopol. Coloritul ramane sobru.

In secolul al XI-lea s-a impus o maniera mai clasica, avand ca trasaturi dominante nobletea chipurilor, euritmia compozitiilor, simtul volumelor, gustul pentru culorile pure si stralucitoare, combinate in armonii fermecatoare, demnitatea atitudinilor, adesea inspirate, cand este vorba de figuri in picioare, din statuile antice sprijinite pe un picior si cu celalalt indoit. Unele par imitate dupa pictura monumentala; altele, dimpotriva, se apropie de miniaturi.

Din aceasta epoca au ramas pana la noi de asemenea si cateva frumoase icoane in mozaic, ca Fecioara Hodighitria a Patriarhiei de la Constantinopol (D. Talbot Rice, Art byzantin, plansa 155) sau Hristos de la Berlin, si una si cealalta de o maretie austera.

Catedrala de la Trieste pastreaza o imagine pictata pe matase a patronului sau, sfantul Just, foarte probabil executata intr-un atelier de la Constantinopol. Materialul din care este facuta aceasta icoana a ingaduit sa se accentueze finetea desenului si bogatia coloritului.

Secolul al XII-lea ne-a lasat icoane impregnate de o frumusete delicata si de o blanda omenie. Creatiile atelierelor de la Constantinopol au fost atunci trimise la mari departari, si astfel se face ca Rusia pastreaza cateva dintre cele mai pure capodopere ale acestei epoci, cum ar fi Fecioara din Vladimir, care fusese adusa la Kiev prin anii 1130 si pe care Andrei Bogoliubski a luat-o cu el, ca pe un simbol de protectie, in 1155, cand s-a hotarat sa se stabileasca la Vladimir. De atunci ea incepu sa savarseasca minuni, care ii adusera o inalta reputatie. Ea a fost transferata in 1395 la Moscova, unde s-a bucurat de asemenea de o mare popularitate. Tipul Fecioarei Hodighitria, aratand Pruncul fara sa manifeste fata de el vreo afectiune, este inlocuit de Fecioara "Eleusa " (adica a Milei, in limba rusa numit Umilenie = a induiosarii), lipindu-si obrazul de cel al Fiului ei fagaduit jertfei. Privirea Mariei nu mai este atintita asupra credinciosului, ci este absorbita intr-o meditatie trista asupra vietii lui Iisus. Pentru a spori inca si mai mult acest simtamant de jale adinca, pictorul i-a indulcit trasaturile chipului. O asemenea opera reflecta cu multa rezerva si delicatete suferintele care coplesisera Imperiul sub Comneni si nevoia sporita a unei consolari divine.

Aceeasi calitate de blandete melancolica se intrezareste in privirea si fizionomia capului de inger numit " cu par auriu ", aflat in muzeul rus de la Leningrad, care provine dintr-un Deisis si in care persista intreaga frumusete armonioasa a artei de la Constantinopol. El pare sa fi fost executat intr-unul dintre acele ateliere de artisti greci stabiliti la Novgorod, despre care ne vorbesc textele. in acest oras s-a format insa si o scoala de pictori rusi de icoane care, dupa ce ramasesera foarte apropiati de maniera bizantina la inceputul secolului al XIII-lea, s-au indepartat treptat de ea in favoarea unei expresii cu aspect mai popular. Operele lor se caracterizeaza prin stralucirea coloritului, o anumita vioiciune a miscarilor si zveltetea personajelor.

In multe icoane bizantine din veacul al XII-lea, la fel ca si in marea pictura, artistii au facut sa predomine linia stilizata asupra redarii volumului. Exista piese in care eleganta rafinata si fluiditatea figurilor evoca absida de la Cefalu. Altele, fara indoiala ceva mai recente, dezvaluie proportiile alungite, atitudinile framantate si draparile cu falduri abundente, care amintesc de mozaicurile de la Monreale pana si prin revenirea la preocuparea de a reda mai sensibil prezenta trupului dedesubtul vesmintelor. Aceasta este si epoca in care apar, inca timid, in pictura de icoane ca si in marea pictura, iscaliturile unor artisti: icoanele de la Sinai ne fac cunoscute numele zugravilor Stephanos si Ioan.

Pictura bizantina in Tarile Romane

Tarile romane: Curtea de Arges

Pictura religioasa de inspiratie bizantina si-a facut aparitia in Tarile Romane in veacul al XIV-lea. Influentele Constantinopolului si ale Trapezuntului se incruciseaza aici cu cele din tarile invecinate: Macedonia, Serbia, Bulgaria si Rusia. Este firesc sa admitem ca primele monumente au fost decorate mai cu seama de zugravi de origine greaca. Cel mai vechi ansamblu si totodata unul dintre cele mai importante il reprezinta frescele care au fost executate dupa mijlocul veacului al XIV-lea pe peretii bisericii domnesti Sfantul Nicolae de la Curtea de Arges, inaltata in jurul anilor 1350. Lucrarile de curatire intreprinse de Comisia monumentelor istorice din Romania au permis sa se vada ca, din punctul de vedere al stilului si al iconografiei, ele nu se inrudesc numai cu acelea de la Kariye Djami, din care isi trag obarsia, ci si cu frescele bisericilor lui Miliutin, indeosebi cele de la Nagoricno si Grasanica. O buna parte a inscriptiilor sunt in limba greaca, pe cand mai tarziu in Tarile Romane se va folosi numai slavona ca limba bisericeasca. Din aceasta se poate deduce ca cel putin unii dintre pictori, daca nu toti cei care colaborasera la executarea acestui vast ansamblu, erau greci.

Frescele de la Curtea de Arges ne apar aproape ca o suma a subiectelor tratate si a curentelor la moda in pictura bizantina pe la mijlocul secolului al XIV-lea. Scenele cu personaje zvelte, elegante, insufletite de miscari vioaie stau in vecinatatea altora apartinind unei maniere mai populare si mai realiste, dar toate poarca pecetea unei profunde umanitati.

Frescele (din pronaosul) de la Cozia, realizate in anii de dupa 1386, vadesc aceeasi tendinta catre misticismul rafinat ca si acelea apartinind scolii din valea Moravei.

Nemurirea sufletului

Intr-o scoala, la ora de religie, profesorul le vorbea elevilor despre nemurirea sufletului. Vazand chipurile nedumerite ale micutilor, domnul profesor scoase un ceas mare de masa si il arata tuturor:

 - Vedeti cum merge acest ceas ? Ca si un om care traieste, tot astfel ceasul ticaie si rotitele lui se invart.

 Dupa aceea, a pus ceasul pe catedra, i-a demontat cu grija carcasa de metal si a scos mecanismul plin de rotite mici, ce continuau sa se invarta.

 - Vedeti, chiar daca am scos motorasul din carcasa, el continua sa mearga. Tot asa si sufletul, cand paraseste trupul, dupa moarte, continua sa traiasca. Sufletul este nemuritor si, de aceea, trebuie sa ne ingrijim nu doar de trupul nostru, ci si de suflet. Asa cum aveti grija sa nu va murdariti hainele sau sa nu va raniti lovindu-va, tot asa trebuie sa fiti mereu atenti ca nici sufletul vostru sa nu se "murdareasca" de pacate sau sa fie doborat de ispite si neputinta. Sufletul trebuie sa fie mereu curat, fara rautate si fara pacat, fiindca doar asa el poate primi lumina binecuvantata a dragostei dumnezeiesti. Doar asa sufletele noastre pot iubi si pot fi iubite.

"Sufletul traieste vesnic si nu poate muri, caci este suflare din suflarea lui Dumnezeu, iar la Judecata de Apoi, sufletul iarasi se va uni cu trupul."

Raiul si iadul

Se spune ca, demult, un razboinic s-a intalnit cu un calugar si l-a intrebat:

 - Cum poate sa existe rai si iad, cand nu vad nimic din toate astea ? Poate cineva sa-mi arate raiul si iadul ?

 - Dar tu, l-a intrebat calugarul, cum te poti numi razboinic, cand nu vad in fata mea decat un caraghios ?

 Soldatul maniat a scos imediat sabia, dar, la fel de calm, batranul calugar i-a spus:

 - Vezi, asa se deschid portile iadului!

 Intelegand lectia data, razboinicul a pus sabia in teaca si s-a inclinat respectuos.

 - Vezi, i-a mai spus calugarul, asa se deschid portile raiului!

"Cel ce uita de iad, va ajunge acolo."