Pelinul poate fi folosit în tratamentul cancerului, arată un studiu efectuat la Universitatea Washington (SUA). Cercetătorii americani au testat un medicament contra cancerului a cărui substanţă activă este extrasă din pelin.
Experimentele pe animale de laborator au arătat că extractul de pelin favorizează distrugerea celulelor canceroase, în cazul leucemiei, cancerului de sân şi de prostată. Metodele tradiţionale de tratament distrug nu numai celulele canceroase, ci şi pe cele sănătoase. Chimioterapia obişnuită are efecte secundare serioase, o dată cu zece celule canceroase fiind distrusă şi o celulă sănătoasă. Extractul de pelin ucide 12.000 de celule canceroase şi doar una sănătoasă. Totuşi, mai avem nevoie de câţiva ani de experimente suplimentare pentru a dovedi că pelinul este 100% sigur în tratarea cancerului.
Această plantă poate fi folosită, de asemenea, în afecţiunile pancreasului, căilor biliare, colitelor. Alături de alte plante amare (ţintaură, angelică, coada-şoricelului, sunătoare), pelinul stimulează secreţia de suc gastric şi, implicit, pofta de mâncare. Cel mai des, pelinul este folosit sub formă de infuzie sau tinctură.
UTILIZĂRI. Uleiul volatil din pelin îmbunătăţeşte activitatea cardiacă şi stimulează sistemul nervos central. De asemenea, în medicina populară, pelinul este utilizat în eliminarea paraziţilor intestinali. Dr Cristina Pavel recomandă gargara cu infuzie din frunze de pelin pentru înlăturarea mirosului neplăcut al gurii. Specialistul nostru atrage atenţia să nu exagerăm totuşi cu pelinul. În cantităţi mari, acesta poate produce greţuri, poate avea efect hepatotoxic.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu