Translate

duminică, 27 septembrie 2015

Ghimbir - Zingiber officinalis.

Denumire populară: ghimbir,
Denumire științifică: Zingiber officinalis



Descriere Ghimbir

Ghimbirul este o plantã ierboasã originarã din Asia, renumitã încã din epoca colonialã, constituind una dintre mirodeniile reprezentative importate în Europa din Orient. Tulpina neramificatã creşte pânã la un metru înãlţime, cu frunziş bine reprezentat şi flori grupate, albe. Rãdãcinile plantei sunt noduroase, ramificate, cãrnoase, de culoare albicioasã la interior şi cu texturã fibroasã. Gustul rãdãcinilor este caracteristic, aromat, iute.

Ghimbirul este una dintre cele mai importante mirodenii cu care se fãcea comerţ pe vremea marilor descoperiri geografice, odatã cu inaugurarea drumurilor spre India. Se foloseşte pe scarã largã în bucãtãria tradiţionalã indianã pentru condimentarea mâncãrurilor din carne, a preparatelor de panificaţie, a deserturilor şi chiar a îngheţatei.

În scop medicinale, de la ghimbir se folosesc rãdãcinile, proaspete sau uscate.

Rãdãcinile conţin şi uleiuri esenţiale reprezentat prin gingerol, zinghiberinã, zinghiberol, felandren, borneol, cineol. De asemenea, mai conin fenoli, amidon, mucilagii şi rãşini.

Rădăcina de ghimbir mai este bogată în potasiu, zinc, calciu, cupru şi magneziu, vitaminele B6, C şi D.

Acţiune

Principiile active din rãdãcina de ghimbir au proprietãţi antiemetice, antivertiginoase, carminative, stimuleazã secreţia de salivã şi sucuri digestive.
Ghimbirul are şi efect de calmare a tusei, efect antialgic, sedativ şi antipiretic, prin stimularea transpiraţiei.
Aplicarea localã are efect revulsiv, cu creşterea circulaţiei periferice.

Ghimbir - Indicaţii terapeutice

Preparatele din ghimbir sunt utile în combaterea greţurilor şi vãrsãturilor, în caz de rãu de mişcare, rãu de altitudine sau rãu de mare. De asemenea, poate fi folosit pentru stimularea poftei de mâncare, în dispepsii, pentru combaterea meteorismului, precum şi în debutul rãcelilor sau gripei.
În doze mici, poate fi folosit cu prudenţã şi pentru combaterea greţurilor la femei în primul trimestru de sarcinã.

Administrare:



Infuzia se poate prepara din 1 linguriţã de rãdãcinã proaspãtã sau pulbere de rãdãcinã uscatã, la 1 canã cu apã. Se bea o cantitate de pânã la 1 canã pe zi.

Ceaiul de ghimbir este un remediu utilizat de mii de ani în medicina ayurvedică şi are efecte excelente în combaterea indigestiei, a migrenelor şi a răcelilor de sezon.

Unele persoane folosesc ghimbirul pentru a scăpa de infecţiile respiratorii, de bronşită, tuse, crampe menstruale, artrită sau dureri musculare, iar în unele părţi ale lumii, ceaiul de ghimbir sub formă de comprese este utilizat în tratarea arsurilor pielii.

Ceaiul de ghimbir - beneficii.



Combate disconfortul digestiv prin îmbunătăţirea absorbţiei de substanţe benefice din alimente şi prevenirea supraalimentaţiei. Prin urmare, ceaiul de ghimbir consumat după mesele îmbelşugate de Paşte este excelent pentru recăpătarea controlului asupra digestiei.
În plus, consumat zilnic, ceaiul de ghimbir poate preveni apariţia diareei, a flatulenţelor, a balonării şi a indigestiei datorită substanţelor chimice din compoziţia sa, care tonifiază musculatura tractului digestiv, şi împiedică nivelul crescut de acid gastric, care poate cauza arsuri stomacale.

Întăreşte sistemul imunitar datorită cantităţii mari de antioxidanţi, care reduc riscul de infecţii sau afecţiuni. De exemplu, o ceaşcă de ceai de ghimbir consumată zilnic poate reduce semnificativ riscul de accident vascular cerebral deoarece substanţele active din ghimbir blochează depozitarea grăsimilor pe artere, reduc nivelul de cholesterol rău şi ajută la prevenirea diferitelor forme de cancer.

De asemenea, ceaiul de ghimbir este extrem de eficient în tratarea răcelilor datorită faptului că decongestionează căile nazale superioare, umezeşte muscoasa gâtului, ajutând astfel la ameliorarea tusei, şi favorizează expectoraţia, care grăbeşte astfel procesul de vindecare. În plus, ameliorează simptomele supărătoare ale alergiilor.

Ceaiul de ghimbir este excelent şi pentru o bună circulaţie a sângelui, previne formarea cheagurilor şi ajută la transportul oxigenului şi asubstanţelor nutritive către toate organele vitale din corp, inclusiv către penis (de unde şi efectul afrodisiac). Aminoacizii şi mineralele din rădăcina de ghimbir promovează de asemenea nivelul de eritrocite, drept urmare este reduc riscul de boli cardiovasculare.

Dacă porneşti la drum lung iar maşina sau avionul îţi provoacă rău de mişcare, ceaiul de ghimbir este soluţia ideală. O ceaşcă de ceai înainte de a te urca în maşină este perfect pentru a reduce nivelul de stres responsabil cu apariţia senzaţiei de rău de mişcare. De asemenea, gingerolul poate bloca anumiţi chemoreceptori în zona cerebrală, astfel încât este blocată senzaţia de greaţă sau vomă.

Ceaiul de ghimbir face minuni şi în ceea ce priveşte sănătatea articulaţiilor, prevenind mult temuta artrită reumatoidă. Substanţele chimice din ghimbir ţin în frâu enzimele COX-1 şi COX-2, responsabile de apariţia inflamaţiilor în organism. De asemenea, aceste substanţe pot fi utile în tratarea migrenelor, a osteoartritei, a durerilor de spate sau a crampelor musculare. Mare grijă însă la consumul de ghimbir în combinaţie cu medicamente non-steoridiene, deoarece există riscul crescut de sângerări şi alte efecte adverse.

Pentru persoanele care se confruntă cu afecţiunea numită picior de atlet, o boală cutanată localizată între degetele de la picioare, pot face băi cu ceai de ghimbir, care ajută la reducerea senzaţiei de mâncărime, a arsurilor şi a umflăturilor din zona respectivă.

Şi crampele menstruale îşi găsesc rezolvarea în ceaiul de ghimbir. Şi nici măcare nu trebuie să-l bei. E demonstrate ştiinţific că o compresă îmbibată în ceai de ghimbir şi aplicată pe regiunea inferioară a abdomenului poate ameliora durerile şi relaxează musculatura.

Iar dacă preferi totuşi să bei o ceaşcă de ceai de ghimbir, află că te ajută să scapi de stres şi are un excelent efect energizant, motiv pentru care nu îţi recomandăm să îl consumi seara, ci doar dimineaţa, la primele ore, pentru a face faţă cu brio tuturor sarcinilor de serviciu şi nu numai.


Ceai de ghimbir – Contraindicaţii

Consumul de ceai de ghimbir este contraindicat bolnavilor cu afecţiuni renale deoarece poate agrava problemele existente.

Deşi medicina tradiţională sugerează ca femeile însărcinate să bea zilnic o ceaşcă de ceai de ghimbir în primul trimestru de sarcină (pentru a scăpa de greţurile matinale), nu există până în momentul de faţă rezultate bine argumentate care să demonstreze că nu există nici un efect advers asupra fătului. Prin urmare, gravidele care se confruntă cu greţuri matinale sunt sfătuite să consulte un medic înainte de a consuma ceai de ghimbir.

De asemenea, trebuie evitat cu orice preţ consumul în exces de ceai de ghimbir deoarece în loc să facă bine digestiei, o poate afecta şi poate da naştere unor simptome neplăcute precum sindromul de gură uscată, diaree, greaţă sau arsuri în capul pieptului, precum şi hiperaciditate gastrică.

Mare atenţie în cazul diabeticilor deoarece ghimbirul consumat în exces poare reduce drastic nivelul de zahâr din sânge cauzând hipoglicemie.

Iar dacă urmaţi un tratament medicamentos cu analgezice - precum aspirina sau ibuprofenul - sau antihipertensive, evitaţi ceaiul de ghimbir deoarece scade tensiunea arterială şi poate cauza palpitaţii, dar şi sângerări neobişnuite.

De asemenea, evitaţi să consumaţi ceai de ghimbir o perioadă dacă urmaţi să fiţi supus unei intervenţii chirurgicale. Se pare că substanţele din această plantă interferează cu cele din cadrul unei anestezii generale şi astfel este anulat efectul dorit. Tocmai din acest motiv, medicii recomandă încetarea administrării de ghimbir, sub orice formă, cu cel puţin o săptămână înainte de o intervenţie chirurgicală.

Decoctul se preparã din 1-1,5 linguriţe de rãdãcinã la 1 canã cu apã. Se fierbe 5 minute. Pentru stimularea poftei de mâncare se bea câte jumătate de canã înainte de mesele principale.

Pentru uz extern, se aplicã sub formã de cataplasme sau frecţii.

În cazul greţurilor cauzate de rãul de mişcare sau pentru stimularea poftei de mâncare cea mai simplã formã de utilizare este mestecarea în gurã a unei felii de rãdãcinã proaspãtã.


Ghimbir - precauţii şi contraindicaţii

Ghimbirul este contraindicat în ulcerul gastric şi duodenal. Unele studii aratã cã dozele exagerate de ghimbir pot sã ducã la o deprimare a sistemului nervos sau la apariţia de tulburãri de ritm ale inimii.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu