Denumire științifică: Rosmarinus officinalis.
Rozmarinul face parte din familia Lamiaceae, fiind un subarbust peren, plăcut mirositor, de origine mediteraneeană, unde creşte spontan. Denumirea ştiinţifică Rosmarinus este considerată a fi derivată din latina veche, unde se numea ''roua mării'' datorită culorii albastru pal a florilor şi datorită faptului că, rozmarinul creşte de multe ori în apropierea mării. În mod tradiţional, rozmarinul era utilizat pentru îmbunătăţirea memoriei, fiind un simbol al amintirilor şi al prieteniei. Grecii antici ardeau rozmarinul pentru a alunga spiritele rele şi bolile. Într-o tradiţie similară, crenguţele de rozmarin erau aşezate sub pernă pentru a alunga coşmarurile. Se mai numeşte mirtin, rojmalin, rusmarin, etc.
Rozmarinul (Rosmarinus officinalis) este un arbust care creşte în toată Europa, dar s-a adaptat mai bine climatului mediteranean. Frunzele sale sunt totdeauna verzi, în formă de ace şi cu flori albastre, albe sau roşii.
Rozmarinul a fost folosit din Antichitate ca plantă medicinală, rituală şi condimentară. Practica arderii de crenguţe de rozmarin pentru purificarea aerului în spitalele din Europa s-a menţinut până în secolul XX. Ironia soartei a făcut ca ea să fie abandonată, tocmai când ştiinţa modernă a demonstrat extraordinarele proprietăţi antiseptice ale acestui ulei.
Datorită efectului antiseptic, rozmarinul era folosit pentru conservarea cărnii. De fapt, nu se va şti niciodată cu adevărat dacă la începutul utilizării sale în arta culinară a fost apreciat pentru aroma sa sau pentru că avea capacitatea de a păstra carnea proaspătă pentru mai multe zile, pe vremea când nu exista frigider.
Ce substanţe nutritive conţine rozmarinul?
Diferite părţi din plantă, în special vârfurile de flori, conţin antioxidanti fenolici, acid rozmarinic şi numeroase uleiuri volatile esenţiale, cum ar fi: cineol, camfen, borneol, acetat de bornil, alfa-pinen. Aceşti compuşi sunt cunoscuţi pentru propietăţile lor antiinflamatorii, antialergice, antifungice şi antiseptice.
Planta este foarte de bogată în vitamine din complexul B, conţine cantităţi importante de vitamina A şi vitamina C. Este una din ierburile cu conţinutul cel mai ridicat de folaţi (aceştia sunt importanţi în sinteza ADN-ului, iar când sunt administraţi în perioada de preconcepţie, pot ajuta la prevenirea defectelor de tub neural la nou-născuţi).
Când pot introduce rozmarinul în alimentaţia copilului meu?
În mod obişnuit, mirodeniile se introduc în alimentaţia copiilor în jurul vârstei de 8 luni. Înainte de a introduce rozmarinul în meniul bebeluşului dumneavoastră, consultaţi medicul pediatru și respectaţi regula celor 4 zile.
Ce beneficii aduce rozmarinul organismului?
Preparatele din rozmarin (decoct, infuzie, macerat, tinctură, ulei esenţial) se folosesc cu succes în tratarea gastritelor şi infecţiilor gastro-intestinale, favorizează secreţia bilei, accelerează tranzitul intestinal leneş, elimină gazele şi stimulează apetitul.
De asemenea, rozmarinul este un remediu consacrat în afecţiunile cardio-vasculare, ale sistemului nervos, combate cu succes durerile cauzate de reumatism şi artrită, are proprietăţi diuretice, îmbunătăţeşte memoria şi capacitatea de concentrare.
Pentru uz extern, rozmarinul este folosit în activarea microcirculaţiei sanguine la nivelul pielii capului. Combate alopecia, seboreea, iar prin proprietăţile cicatrizante, antiseptice şi antimicrobiene intervine în vindecarea unor dermatoze, plăgi deschise, răni purulente, râie şi înţepături de insecte.
Cum aleg şi cum păstrez rozmarinul?
Rozmarinul este o plantă de grădină, poate fi cultivat în ghiveci. Se recoltează frunzele şi florile. Concentraţia de substanţe active în frunze este mai mare înainte de înflorire. Rozmarinul proaspăt se depozitează în pungi de plastic, la frigider. Deoarece crengile arbustului cresc rapid, frunzele pot fi tăiate şi uscate împreuna cu crengile. După uscare, frunzele se desprind de pe creangă, apoi se depozitează într-un vas bine închis, ferit de lumină şi umezeală.
Cum poate fi folosit rozmarinul?
Bucătăria mediteraneană întrebuinţează rozmarinul proaspăt şi tocat mărunt la condimentarea multor preparate alimentare, pentru gustul său delicios, aromat, uşor amărui. Se foloseşte la salate, supe, mâncăruri de legume, preparate din carne. Rozmarinul merge bine cu roşii, vinete, cartofi copţi şi dovlecei.
Ca şi plantă medicinală, se foloseşte sub formă de ceai, decoct, tinctură, ulei esenţial. Se recomandă utilizarea cu precauţie în timpul sarcinii, deoarece supradozarea poate provoca avort.
Actiuni
INTERN:
Stimulent al circulaţiei cerebrale şi periferice, îmbunătăţeşte memoria, creşte capacitatea de concentrare, creşte tonusul psihic, adaptogen (antistress), tonic digestiv, coleretic şi colagog, hipocolesterolemiant, antispastic, diuretic, antireumatic, antihipertensiv, antiseptic respirator şi intestinal, antioxidant, antitumoral.
EXTERN:
Rubefiant (revulsiv), antireumatic.
Contribuie la
INTERN:
- normalizarea circulaţiei periferice şi cerebrale
- funcţionarea în condiţii optime a memoriei
- reducerea surmenajului psihic şi intelectual
- reducerea stărilor de ameţeală
- funcţionarea normală a sistemului digestiv, prin:
- îmbunătăţirea digestiei
- stimularea producerii şi eliminării de bilă
- reducerea spasmelor care pot apărea la nivelul tractului intestinal
- menţinerea concentraţiei normale a colesterolului în sânge
- menţinerea tensiunii arteriale în limite normale
- eliminarea disconfortului care apare la nivelul aparatului osteo-articular.
EXTERN:
Contribuie la eliminarea disconfortului care apare la nivelul aparatului osteo-articular.
Indicatii
INTERN:
Se utilizează ca adjuvant în: vertij (ameţeală), migrene, insuficienţă circulatorie periferică şi cerebrală, la persoanele vârstnice cu tulburări de circulaţie şi memorie, surmenaj psihic şi intelectual, afecţiuni hepatobiliare, indigestie, colici abdominale, hipercolesterolemie, ateroscleroză, hipertensiune arterială, gută, reumatism.
EXTERN:
Se utilizează ca adjuvant în: reumatism, artroze, dureri musculare, sciatică, nevralgii.
Precautii
SUPRADOZARE:
În doze mari (peste 15 grame pe zi), rozmarinul este toxic, producând : crampe abdominale, greaţă, nefrite.
Contraindicatii
Sarcină, alăptare, copii mici, alergie la rozmarin.
Forma de prezentare: 50 g
Administrare:
INTERN:
- pulbere – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia 1/2 linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Planta se ţine sub limbă timp de 10-15 min., după care se înghite cu apă.
- macerat la rece – se prepară dintr-o linguriţă cu vârf de plantă adăugată la 250 ml de apă rece, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. Se administrează 2 căni cu macerat pe zi, cu 30 min. înainte de mese.
- infuzie – se prepară dintr-o linguriţă cu vârf de plantă adăugată la 250 ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. Se administrează 2 căni cu infuzie pe zi, cu 30 min. înainte de mese.
EXTERN:
- se aplică local sub formă de cataplasme, care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
Ingrediente:
Parti aeri
ene.
Rozmarinul face parte din familia Lamiaceae, fiind un subarbust peren, plăcut mirositor, de origine mediteraneeană, unde creşte spontan. Denumirea ştiinţifică Rosmarinus este considerată a fi derivată din latina veche, unde se numea ''roua mării'' datorită culorii albastru pal a florilor şi datorită faptului că, rozmarinul creşte de multe ori în apropierea mării. În mod tradiţional, rozmarinul era utilizat pentru îmbunătăţirea memoriei, fiind un simbol al amintirilor şi al prieteniei. Grecii antici ardeau rozmarinul pentru a alunga spiritele rele şi bolile. Într-o tradiţie similară, crenguţele de rozmarin erau aşezate sub pernă pentru a alunga coşmarurile. Se mai numeşte mirtin, rojmalin, rusmarin, etc.
Rozmarinul (Rosmarinus officinalis) este un arbust care creşte în toată Europa, dar s-a adaptat mai bine climatului mediteranean. Frunzele sale sunt totdeauna verzi, în formă de ace şi cu flori albastre, albe sau roşii.
Rozmarinul a fost folosit din Antichitate ca plantă medicinală, rituală şi condimentară. Practica arderii de crenguţe de rozmarin pentru purificarea aerului în spitalele din Europa s-a menţinut până în secolul XX. Ironia soartei a făcut ca ea să fie abandonată, tocmai când ştiinţa modernă a demonstrat extraordinarele proprietăţi antiseptice ale acestui ulei.
Datorită efectului antiseptic, rozmarinul era folosit pentru conservarea cărnii. De fapt, nu se va şti niciodată cu adevărat dacă la începutul utilizării sale în arta culinară a fost apreciat pentru aroma sa sau pentru că avea capacitatea de a păstra carnea proaspătă pentru mai multe zile, pe vremea când nu exista frigider.
Ce substanţe nutritive conţine rozmarinul?
Diferite părţi din plantă, în special vârfurile de flori, conţin antioxidanti fenolici, acid rozmarinic şi numeroase uleiuri volatile esenţiale, cum ar fi: cineol, camfen, borneol, acetat de bornil, alfa-pinen. Aceşti compuşi sunt cunoscuţi pentru propietăţile lor antiinflamatorii, antialergice, antifungice şi antiseptice.
Planta este foarte de bogată în vitamine din complexul B, conţine cantităţi importante de vitamina A şi vitamina C. Este una din ierburile cu conţinutul cel mai ridicat de folaţi (aceştia sunt importanţi în sinteza ADN-ului, iar când sunt administraţi în perioada de preconcepţie, pot ajuta la prevenirea defectelor de tub neural la nou-născuţi).
Când pot introduce rozmarinul în alimentaţia copilului meu?
În mod obişnuit, mirodeniile se introduc în alimentaţia copiilor în jurul vârstei de 8 luni. Înainte de a introduce rozmarinul în meniul bebeluşului dumneavoastră, consultaţi medicul pediatru și respectaţi regula celor 4 zile.
Ce beneficii aduce rozmarinul organismului?
Preparatele din rozmarin (decoct, infuzie, macerat, tinctură, ulei esenţial) se folosesc cu succes în tratarea gastritelor şi infecţiilor gastro-intestinale, favorizează secreţia bilei, accelerează tranzitul intestinal leneş, elimină gazele şi stimulează apetitul.
De asemenea, rozmarinul este un remediu consacrat în afecţiunile cardio-vasculare, ale sistemului nervos, combate cu succes durerile cauzate de reumatism şi artrită, are proprietăţi diuretice, îmbunătăţeşte memoria şi capacitatea de concentrare.
Pentru uz extern, rozmarinul este folosit în activarea microcirculaţiei sanguine la nivelul pielii capului. Combate alopecia, seboreea, iar prin proprietăţile cicatrizante, antiseptice şi antimicrobiene intervine în vindecarea unor dermatoze, plăgi deschise, răni purulente, râie şi înţepături de insecte.
Cum aleg şi cum păstrez rozmarinul?
Rozmarinul este o plantă de grădină, poate fi cultivat în ghiveci. Se recoltează frunzele şi florile. Concentraţia de substanţe active în frunze este mai mare înainte de înflorire. Rozmarinul proaspăt se depozitează în pungi de plastic, la frigider. Deoarece crengile arbustului cresc rapid, frunzele pot fi tăiate şi uscate împreuna cu crengile. După uscare, frunzele se desprind de pe creangă, apoi se depozitează într-un vas bine închis, ferit de lumină şi umezeală.
Cum poate fi folosit rozmarinul?
Bucătăria mediteraneană întrebuinţează rozmarinul proaspăt şi tocat mărunt la condimentarea multor preparate alimentare, pentru gustul său delicios, aromat, uşor amărui. Se foloseşte la salate, supe, mâncăruri de legume, preparate din carne. Rozmarinul merge bine cu roşii, vinete, cartofi copţi şi dovlecei.
Ca şi plantă medicinală, se foloseşte sub formă de ceai, decoct, tinctură, ulei esenţial. Se recomandă utilizarea cu precauţie în timpul sarcinii, deoarece supradozarea poate provoca avort.
Actiuni
INTERN:
Stimulent al circulaţiei cerebrale şi periferice, îmbunătăţeşte memoria, creşte capacitatea de concentrare, creşte tonusul psihic, adaptogen (antistress), tonic digestiv, coleretic şi colagog, hipocolesterolemiant, antispastic, diuretic, antireumatic, antihipertensiv, antiseptic respirator şi intestinal, antioxidant, antitumoral.
EXTERN:
Rubefiant (revulsiv), antireumatic.
Contribuie la
INTERN:
- normalizarea circulaţiei periferice şi cerebrale
- funcţionarea în condiţii optime a memoriei
- reducerea surmenajului psihic şi intelectual
- reducerea stărilor de ameţeală
- funcţionarea normală a sistemului digestiv, prin:
- îmbunătăţirea digestiei
- stimularea producerii şi eliminării de bilă
- reducerea spasmelor care pot apărea la nivelul tractului intestinal
- menţinerea concentraţiei normale a colesterolului în sânge
- menţinerea tensiunii arteriale în limite normale
- eliminarea disconfortului care apare la nivelul aparatului osteo-articular.
EXTERN:
Contribuie la eliminarea disconfortului care apare la nivelul aparatului osteo-articular.
Indicatii
INTERN:
Se utilizează ca adjuvant în: vertij (ameţeală), migrene, insuficienţă circulatorie periferică şi cerebrală, la persoanele vârstnice cu tulburări de circulaţie şi memorie, surmenaj psihic şi intelectual, afecţiuni hepatobiliare, indigestie, colici abdominale, hipercolesterolemie, ateroscleroză, hipertensiune arterială, gută, reumatism.
EXTERN:
Se utilizează ca adjuvant în: reumatism, artroze, dureri musculare, sciatică, nevralgii.
Precautii
SUPRADOZARE:
În doze mari (peste 15 grame pe zi), rozmarinul este toxic, producând : crampe abdominale, greaţă, nefrite.
Contraindicatii
Sarcină, alăptare, copii mici, alergie la rozmarin.
Forma de prezentare: 50 g
Administrare:
INTERN:
- pulbere – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia 1/2 linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Planta se ţine sub limbă timp de 10-15 min., după care se înghite cu apă.
- macerat la rece – se prepară dintr-o linguriţă cu vârf de plantă adăugată la 250 ml de apă rece, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. Se administrează 2 căni cu macerat pe zi, cu 30 min. înainte de mese.
- infuzie – se prepară dintr-o linguriţă cu vârf de plantă adăugată la 250 ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. Se administrează 2 căni cu infuzie pe zi, cu 30 min. înainte de mese.
EXTERN:
- se aplică local sub formă de cataplasme, care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
Ingrediente:
Parti aeri
ene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu