Lista de beneficii ale lavandei este tot atât de vastă, precum modurile în care este folosită: ca parfum, dezinfectant, deodorant, afrodiziac, insecticid natural sau calmant pentru sistemul nervos.Există chiar dovezi ştiinţifice care arată că unul dintre componentele acestor uleiuri, poate juca un rol important în tratarea cancerului.Levănţica pare să facă progrese tot mai mari, studiile recente arătând că are posibilitatea de a bloca celulele canceroase moi, cum ar fi cele de la ficat, sâni sau prostată!
Protejează de înţepăturile de insecte.
Lavandă ţine departe ţânţarii şi alte insecte şi tratează înţepăturile acestora repede şi eficient.
Scade tensiunea
Tot uleiul esenţial de lavandă îţi îmbunătăţeşte circulaţia sanguină şi scade hipertensiunea arterială.
Ameliorarea cefaleei – aplică puţin ulei pe tâmple şi masează uşor, până simţi că durerea scade simţior
Calmarea durerilor abdominale – medicii germani recomandă, adeseori, ceaiul de levănţică pentru îmbunătăţirea digestiei. Uleiurile relaxează muşchii netezi ai tractului digestive , domolind crampele gastrice şi intestinale, care apar după servirea meselor.
Vindecarea infecţiilor – substanţele conţinute de levănţică distrug bacteriile şi previn infectarea rănilor sau zgârieturilor. Lavanda poate vindeca ţesuturile, promovând creşterea de cellule noi şi ajutând la cicatrizarea rănilor.
Calmarea durerilor de urechi – Aceleaşi componente care ajută la vindecarea rănilor te scapă şi de durerile de urechi!
Şi în cazul acneelor, a pielii uscate sau a tenului gras, lavanda sare în ajutor! Aplicaţi o compresie cu infuzie de lavandă în zona pe care vreţi să o trataţi şi veţi vedea rezultatele imediat!
Te scapă şi de durerile musculare!
Indiferent de cauza durerilor, esenţa de lavandă, utilizată în mod corect, poate duce la îndepărtarea acestora. Umple cada cu apă fierbinte, toarnă câteva picături de lavandă şi relaxează-te, cel puţin 15 minute. Pentru a te asigura de efectul dorit, masează-ţi zonele dureroase cu ulei de măsline în care toarnă câteva picături de tinctură.
Reduce balonarea
Antioxidantul prezent în lavandă ajută la refacerea stomacului, mai ales în cazul în care ai luat anterior antibiotice, susţine Christine Gerbstadt, purtătoarea de cuvânt a Academiei de Nutriţie şi Diete din Chicago, SUA. În acest caz, poţi folosi lavandă uscată, ce se găseşte în comerţ că ingredient culinar. Se pune în iaurt şi se consumă împreună cu acesta.
Te scapă de mătreaţă
Uleiul de lavandă ajută la refacerea scalpului, susţine dermatologul Francesca Fusco, din New York. Pentru a da rezultate, trebuie să urmezi un tratament pe baza de levănţică, ce va acţiona că o masca asupra părului tău. Într-un bol, amesteci două linguri de ulei cu 15 picături de lavandă şi pui conţinutul la microunde câteva secunde, până devine călduţ. Apoi masezi uşor scalpul, îl acoperi şi aştepţi o ora să acţioneze. După aceea, te speli pe cap şi totul este gata. Că să aibă un efect promiţător, trebuie folosit pe termen lung.
Calmează arsurile
Levănţica e utilă în caz de arsuri, situaţie în care se aplică pe zona afectată câteva picături de ulei de levănţică. Acelaşi truc e valabil şi pentru vindecarea arsurilor solare. Dacă acestea nu sunt grave pot fi tratate cu un amestec format din câteva picături de ulei de levănţică şi apă minerală. Uleiul este foarte concentrat şi se foloseşte, de obicei, diluat în puţină apă.
De asemenea, în caz de nas înfundat se recomandă să se pună câteva picături de esenţă într-un vas cu apă fierbinte şi se inhalează aburii.
Alungă durerea de cap
Uleiul de levănţică are proprietăţi antiseptice şi antiinflamatoare. Aşadar, durerea de cap poate trece nu doar cu ajutorul pastilelor, ci şi dacă se masează uşor tâmplele cu câteva picături din acest ulei. Acelaşi produs şi-a dovedit utilitatea şi în cazul somnului – câteva picături puse pe pernă asigurând un somn liniştit, întrucât aromă are o mare putere în alungarea stresului.
Datorită proprietăţilor antiseptice şi antiinflamatoare, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial levănţică era folosită în spitale pe post de dezinfectant. În plus, florile au proprietăţi antibacteriene şi se folosesc drept sedative şi pansamente antiseptice.
Stopează căderea părului
Căderea părului poate fi tratată cu succes cu ajutorul tincturii de levănţică, ce întăreşte firul de la rădăcina. Puneţi un pumn cu flori într-un litru de alcool la 70 de grade, păstraţi amestecul la temperatura camerei, agitând sticlă din când în când pentru a se omogeniza, apoi aplicaţi tinctura la nivelul rădăcinii cu un tampon de vată.
Planta este utilă şi pentru obţinerea unui ten frumos, drept pentru care este unul dintre ingredientele lotiunilor şi cremelor pentru corp. Cine nu are crema cu levănţică poate turna câteva picături de esenţă într-o crema obişnuită
Reţeta homemade pentru uleiul esenţial de levănţică.
Vestea şi mai bună este că poţi să îţi prepari singură, acasă, uleiul esenţial de levănţică. Zdrobeşte un pumn de flori şi cozi de levănţică şi pune-le într-un recipient din sticlă. Cu cât pui mai multă plantă, cu atât mai intensă va fi aromă uleiului.
Adaugă ulei de măsline şi de migdale, până când acoperi bine florile. Închide etanş recipientul, lăsând totul la macerat într-un loc cald. Agită zilnic borcanul, pentru a ajută florile să îşi elibereze aromă.
După 30 de zile, strecoară amestecul cu o sită deasă. Uleiul obţinut poate fi folosit timp de 12 luni, dacă îl păstrezi într-un loc răcoros!
De asemenea, lavanda nu este folosită doar în scopuri cosmetice sau medicinale, ci şi în domeniul gastronomic! Exista foarte multe reţete care include această plantă minune, fie pe post de garnitură decorativă, fie ca ingredient în salate, şerbet sau îngheţată. Totuşi, deoarece este foarte parfumată, trebuie folosită cu măsură!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu